Traian Băsescu: PSD şi Ion Iliescu conduc Guvernul Tăriceanu
Realitatea TV
"În momentul de faţă PSD, prin Iliescu, Hrebeciuc via Olteanu, Mircea Geoană, influenţează major deciziile premierului Călin Popescu Tăriceanu. O spun cu toată responsabilitatea unui şef de stat!", a declarat preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele nu exclude varianta ca, la cererea PSD, primul-ministru să amâne alegerile locale care ar trebui să aibă loc în luna mai a acestui an. Pe de altă parte, Traian Băsescu consideră că este necesară modernizarea clasei politice româneşti.
La întrebarea: Cum arată clasa politică acum?, Traian Băsescu a răspuns: "Uneori am senzaţia că e ca o zoaie pe un geam. Geamul casei asteia e plin de zoaie!"
O soluţie ar fi, în opinia preşedintelui, introducerea votului uninominal. Pentru asta, Traian Băsescu este dispus să facă o concesie: să promulge legea asupra căreia Guvernul şi-a asumat răspunderea, dacă ea va fi revizuită conform cerinţelor Curţii Constituţionale.
"Eu susţin că soluţia corectă e vot uninominal în două tururi, ca la primar, dar măcar acest vot îndoit să îl facă şi să mi-l trimită", a mai spus Traian Băsescu.
foto: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

