Foto: NewsIn

"Pe 22 decembrie o să avem Guvern, nu contează de care, dar o să avem", a declarat şeful statului, în avion, la întoarcerea de la lucrările Consiliului European, precizând că audierile noilor miniştri în Parlament vor avea loc în weekend-ul viitor.

Întrebat dacă UDMR va fi sau nu parte a viitoarei coaliţii de guvernare, preşedintele a arătat că formaţiunea condusă de Marko Bela a fost cea care şi-a exprimat prima disponibilitatea de a veni la guvernare alături de PD-L, astfel că democrat-liberalii au o datorie morală faţă de aceştia.

Şeful statului a spus că este la curent cu ştirile apărute în ţară în ultimele zile, timp în care preşedintele şi premierul s-au aflat la Bruxelles, la ultima reuniune a Consiliului European sub preşedinţia Franţei. De altfel, preşedintele a spus că a discutat cu primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu, inclusiv pe teme politice, dar nu despre o eventuală refacere a Alianţei DA.

Fă-i guvernul lui Stolojan