Preşedintele Traian Băsescu a plecat în inspecţie prin ţară. El a mers miercuri în judeţul Gorj, pentru a vedea cum stau lucrările la noul pod de peste Jiu, care se construieşte în localitatea Lainici. Lucrările au început în urmă cu aproape o lună şi ar trebui să se încheie în iulie.

Preşedintele doreşte ca podul să fie gata cât mai repede, pentru că, a spus el, este inadmisibil ca sudul ţării să nu fie legat de centru aşa cum trebuie. Totodată, Traian Băsescu a spus că va cere Guvernului să dea mai multă importanţă acestei lucrări, întrucât firma constructoare se plânge că primeşte banii cu întârziere.

"Realitatea de aici este că n-au primit nici un ban din câte spunea constructorul şi cred că Guvernul trebuie să dea importanţa cuvenită acestei lucrări", a declarat Traian Băsescu.