De-a lungul timpului, mii de persoane au murit în tragedii aviatice, îndoliind mii de familii şi state întregi.

În România, cea mai mare tragedie aviatică a fost pe 31 martie 1995, când un avion Airbus al companiei Tarom s-a prăbuşit la puţin timp după decolare, în Baloteşti. La bord se aflau 50 de pasageri şi 10 membri ai echipajului. Nu au existat supravieţuitori.

Pe 26 septembrie 1997, un avion Airbus al unei companii indoneziene s-a prăbuşit în nordul regiunii Sumatra. Cele 234 de persoane aflate la bord au murit. Acesta a fost cel mai tragic accident aviatic din istoria Indoneziei.

Câteva luni mai târziu, două aeronave cu câte 104 persoane la bord s-au prăbuşit în Singapore şi, respectiv, Filipine. Toţi pasagerii şi membrii echipajului au murit.

Anul următor, pe 2 septembrie, o aeronavă a companiei Swissair cu 229 de persoane la bord a încercat să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Halifax, Canada. Manevra nu a reuşit, însă, şi nu au existat supravieţuitori.

Pe 31 octombrie 1999, o aeronavă Boeing 747 deţinută de o companie egipteană s-a prăbuşit în Massachusetts. 217 persoane şi-au pierdut viaţa.

Cel mai grav accident din istoria statului Filipine a avut loc câteva luni mai târziu, când un avion cu 131 de pasageri şi membri ai echipajului nu a mai ajuns la destinaţie. Nu au existat supravieţuitori.

Pe 25 iulie 2000, un avion Concorde al companiei Air France s-a prăbuşit la puţin timp după decolarea de la aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Toţi cei 109 oameni aflaţi la bord au pierit, iar zborurile supersonicelor au fost oprite.

Un an mai târziu, 145 de persoane au murit în Rusia, în urma unui accident în care a fost implicat un avion Tupolev, de fabricaţie rusească.

La sfârşitul anului 2001, un avion Airbus al companiei American Airlines s-a prăbuşit în Queens. 260 de pasageri şi 5 persoane aflate la sol şi-au pierdut viaţa.

Pe 19 februarie 2003, 276 de persoane au murit în explozia unui avion militar iranian.

Seria tragediilor aviatice a continuat şi în acest an. Pe 3 februarie, o aeronavă Boeing 737 a singurei companii private din Afganistan s-a prăbuşit în regiunea muntoasă de lângă Kabul. Din cei 105 pasageri care se aflau la bord, niciunul nu a supravieţuit.