Probabilitatea ca românii care călătoresc pe calea ferată să fie victima unui accident de cale ferată comparabil cu cel de sâmbătă, când o persoană a decedat, alte patru fiind grav rănite, este de două ori mai mare decât acum opt ani. Datele oficiale arată că, an de an, sumele primite pentru repararea căii ferate sunt din ce în ce mai mici şi, contrar a ceea ce s-ar putea crede, majoritatea punctelor de risc sunt pe principalele magistrale feroviare, şi nu pe liniile secundare. Ceea ce a mai rămas din siguranţa căii ferate este datorat nu atât stării corespunzătoare a acesteia, cât introducerii unor restricţii suplimentare de viteză pe porţiunile cu risc.

Citeşte mai mult în Cotidianul