Transportul feroviar din Belgia este paralizat după ce controlorii de bilete au intrat în grevă. Aceştia protestează faţă de atacurile pasagerilor.

Traficul de luni dimineaţă s-a transformat într-un calvar. Toate cursele interne au fost suspendate, la fel ca şi o serie de trenuri internaţionale. Trenurile de mare viteză, Eurostar şi Thalys, care circulă spre Marea Britanie, respectiv Franţa, Germania şi Olanda, şi-au respectat programul normal.

În ultimii ani, controlorii de bilete belgieni au fost de multe ori ţinta violenţei călătorilor. Numai la sfârşitul săptămânii trecute, patru dintre ei au fost atacaţi.