Traficul feroviar a fost blocat între Braşov şi Predeal în urma unui accident rutier
Traficul feroviar a fost blocat aproximativ cinci ore între Predeal şi Braşov, din cauza unui accident. O maşină în care se aflau opt oameni a căzut pe calea ferată, iar doi dintre pasageri au murit. Şoferul autoturismului a fugit de la locul accidentului, dar poliţia a reuşit să-l aresteze.
Autorităţile au reuşit cu mari eforturi să scoată maşina de pe linia de tren
Au fost blocate cinci trenuri cu aproape 600 de călători. Circulaţia a fost reluată, iar trenurile au plecat pe rând.
În jurul orei 05:55, o maşină a căzut de pe podul de la ieşirea din Predeal peste firele de înaltă tensiune, de pe calea ferată.
Autorităţile au reuşit cu mari eforturi să scoată maşina de pe linia de tren.
Potrivit directorului de comunicare CFR, Alexandru Dumitrescu, în autoturismul care s-a răsturnat se aflau 8 persoane, care au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov. Două tinere aflate în autoturism au decedat, medicii neputând face nimic pentru a le salva.
Două linii de înaltă tensiune de pe sensul spre Braşov au fost rupte.
Alexandru Dumitrescu a mai declarat că traficul a fost reluat în jurul orei 10:30.
George Marcu, director de trafic CFR, a declarat că nu mai există trenuri blocate, ci doar trenuri care înregistrează întârzieri.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 







Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

