Circulaţia pe Bulevardul Libertăţii este restricţionată pe traseul cuprins între Calea 13 septembrie şi Bulevardul Unirii timp de o săptămână, pentru pregătirea cursei Bucharest Road City. Restricţia a intrat de în vigoare luni şi va dura până la finele săptămânii viitoare, când va avea loc competiţia.

Circulaţia se va face în dublu sens dinspre Bulevardul Naţiunile Unite către Bulevardul Unirii, prin Piaţa Constituţiei.

Pentru a evita aglomeraţia, poliţiştii recomandă trei rute ocolitoare: Calea 13 Septembrie - Strada Izvor - Bulevardul Naţiunile Unite - Splaiul Independenţei; Calea 13 Septembrie - Strada Izvor - Piaţa Constituţiei - Bulevardul Unirii; Calea 13 Septembrie - Bulevardul Libertăţii - Piaţa Regina Maria - Bulevardul Regina Maria - Piaţa Unirii.