Sistemul de supraveghere video al poliţiei şi-a intrat, de marţi dimineaţă, în drepturi, şi pe tronsonul cel mai aglomerat al Capitalei - între piaţa Universităţii şi Romană. Patru camere video şi un aparat radar vor veghea ca toţi şoferii care vor trece prin zonă să respecte regulile de circulaţie. Vor fi fotografiaţi nu numai cei care trec pe roşu sau calcă banda continuă, ci chiar şi cei care vorbesc la telefon sau nu poartă centura de siguranţă. Amenzile vor veni acasă, prin poştă.
Cele patru camere de luat vederi, care sunt conectate la dispeceratul Poliţiei Rutiere a Capitalei, sunt instalate pe Bulevardul Gheorghe Magheru, la intersecţie cu străzile Dem Dobrescu şi Enescu, în faţa Sălii Dales şi în Piaţa Romană. Circulaţia rutieră între piaţa Universităţii şi Piaţa Romană va fi vegheată permanent, pentru reglarea timpilor de la semafoare în funcţie de aglomeraţie.
În plus, oricine va încălca vreo regulă de circulaţie, va fi înregistrat de camerele video. Chiar dacă poliţiştii din dispecerat nu vor fi atenţi în acele momente, totul se analizează după câteva ore şi se stochează, pentru eventuale contestaţii ale şoferilor.
Cei mai mulţi şoferi spun că sunt bune camerele de supraveghere a traficului, pentru că
blocajele se produc de obicei din cauza celor care nu respectă regulile.
Proiectul a fost finanţat în totalitate de câteva firme şi va dura câteva luni. În funcţie de rezultate, el va fi extins şi pe alte artere ale Capitalei.
Ţi-a plăcut articolul? TRAFIC MONITORIZAT
Marti, 04 Iulie 2006 16:37
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- ALO, 112
Marti, 24 Ianuarie 2006 16:49 - CETĂŢENI DETECTIVI
Marti, 27 Iunie 2006 03:20 - CONTROL ÎN TRAFIC
Luni, 28 August 2006 08:41 - Monitorizare non-stop în sectorul 3
Sambata, 09 Decembrie 2006 10:08
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
În satul Ceauş din Mureş copiii poartă numele personajelor de film
Astazi, ora 06:54Viaţă de telenovelă într-un sat din Mureş. Regina, Rosalinda, Argentina şi Esmeralda s-au împrietenit cu Medalion, Rubin şi Jose Armando. Niciunul nu face parte din distribuţia vreunui serial de televiziune, dar cresc cu toţii...
Locuitorii din Brâncoveneşti au găsit un nou mod de a face bani
Astazi, ora 06:24Pieţe volante nu cu legume şi fructe, ci cu schiuri şi clăpari. În localitatea mureşeană Brâncoveneşti, oamenii au scos tarabele în faţa casei pentru împătimiţii sporturilor de iarnă. Marfa nu este chiar nouă, dar este de...
Nouă localităţi din judeţul Alba sunt în continuare nealimentate cu energie
Astazi, ora 06:04Cel puţin nouă localităţi din judeţul Alba sunt în continuare fără energie electrică, din cauza avariilor produse de ninsorile puternice. Curentul electric a fost oprit timp de 10 ore şi în oraşele Câmpeni şi Abrud dar şi...
Mulţi pensionari opresc caloriferele de teama facturilor
Sambata, 22 Noiembrie 2008 22:29Sute de bucureşteni tremură de frig în case de teama facturilor la întreţinere. Oamenii au închis caloriferele pentru că se tem că nu vor avea cu se plătească apoi facturile.
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 09:50Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: la cei aproape 2.000 de metri, sunt minus 16 grade,...
Cele mai CITITE din Social
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (2652)
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (2627)
- Anca Parghel a ieşit din spital (1620)
- Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman (1076)
- Poliţiştii au protestat sâmbătă în Piaţa Constituţiei (571)
Cele mai VOTATE din Social
- Pentru că e criză financiară, romii din Sibiu îşi ţin economiile în aur (3.84/5)
- Anca Parghel a ieşit din spital (3.16/5)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (2.4/5)
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (1.04/5)
- Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman (0.28/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO (111)
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni (45)
- Poliţiştii au protestat sâmbătă în Piaţa Constituţiei (13)
- CFR nu are bani pentru primele de sărbători ale angajaţilor (12)
- Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 09:50Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: la cei aproape 2.000 de metri, sunt minus 16 grade,...
- Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO
- Pleo, robotul super-inteligent s-a lansat oficial în România - VIDEO EXCLUSIV
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un tânăr de 21 de ani învaţă în clasa I datorită programului "A doua şansă"
- În satul Ceauş din Mureş copiii poartă numele personajelor de film
- A avut loc a treia ieşire în spaţiu a astronauţilor de pe Endeavour
- La Londra s-a deschis un parc de distracţii dedicat sărbătorilor
- Un turist japonez locuieşte de trei luni pe un aeroport din Mexic
- Locuitorii din Brâncoveneşti au găsit un nou mod de a face bani
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.2591 USD
| 1 EUR | 3.7938 RON |
| 1 USD | 3.013 RON |
| 1 GBP | 4.5132 RON |
| 1 CHF | 2.4678 RON |
| 100 HUF | 1.4248 RON |
| 100 JPY | 3.1684 RON |
| 1 BGN | 1.9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












