Circulaţia în mai multe judeţe se desfăşoară cu dificultate din cauza zăpezii căzute în ultimele două zile. Pe DN 18, în Pasul Gutâi ninsoarea dă bătăi de cap atât drumarilor cât şi şoferilor.

Astăzi, mai multe vehicule de mare tonaj nu au mai putut înainta decât cu ajutorul drumarilor.

Poliţia rutieră a instalat un filtru la baza muntelui, iar maşinile care nu sunt echipate pentru iarnă sunt întoarse din drum. Drumarii acţionează în continuare cu utilaje de deszăpezire şi material antiderapant.

Pentru a ajunge la Sighetu Marmaţiei, autorităţile sfătuiesc şoferii să folosească ruta ocolitoare prin pasul Huţa. În judeţul Harghita traficul se face pe un singur sens din cauza stratului de gheaţă care s-a format pe timpul nopţii, în pasul Bucin.