Pe aici nu se trece!

Nu vă gândiţi la Mărăşeşti, ci la Bucureştiul zilelor noastre. Mai exact, la nordul Bucureştiului. Autorităţile au interzis accesul maşinilor între Piaţa Presei şi Aeroportul Băneasa pentru cel puţin şapte zile, iar traficul a devenit infernal. Azi-noapte, lucrările au continuat, însă într-un ritm... românesc.

În timp ce muncitorii lucrează cu încetineală, bucureştenii simt pe pielea lor consecinţele opririi circulaţiei pe DN 1. S-a circulat atât de rău, încât şi autorităţile s-au lăsat convinse să reducă perioada pe care este impusă restricţia, de la zece zile, cât se anunţa iniţial, la o săptămână.

Traficul rutier este deviat pe două rute ocolitoare. Şoferii pot merge pe Bulevardul Aviatorilor, strada Nicolae Caramfil, Bulevardul Aerogării, dar şi prin Bulevardul Poligarafiei - Pasajul Jiului - strada Băiculeşti - şoseaua Străuleşti - Bulevardul Ion Ionescu de la Brad. Şi traseele RATB au fost modificate pe aceleaşi rute ocolitoare.