Toshiba Corp plănuieşte să renunţe la formatul de dvd-uri HD DVD, pierzând astfel lupta împotriva tehnologiei dvd-urilor Blu-ray susţinute de cei de la Sony Corp, potrivit unei surse din interiorul Toshiba, informează agenţia NewsIn.
Cel mai probabil decizia va pune capăt războiului purtat de câţiva ani între Toshiba şi Sony pentru stabilirea standardelor viitoarei generaţii de DVD-uri şi a echipamentelor video compatibile cu acestea.
Războiul DVD-urilor, adesea comparat cu lupta casetelor video Betamax şi VHS din anii 1980, a condus la inducerea în eroare a consumatorilor în ceea ce priveşte achiziţionarea DVD-urilor sau a playerelor, încetinind dezvoltarea robustei industrii a DVD-urilor.
Toshiba a suferit câteva lovituri importante în ultimele săptămâni, printre care şi anunţul grupului american de magazine Wal-Mart Stores de a abandona filmele în format HD DVD în favoarea tehnologiei Blu-ray.
O sursă avizată din cadrul companiei Toshiba a confirmat un anunţ precedent al postului public NHK, potrivit căruia compania este gata să renunţe la HD DVD.
"Suntem în ultimul stadiu al planului de ieşire din lupta privind viitorul DVD-urilor", a precizat sursa, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Aceasta a declarat că un anunţ oficial ar putea apărea la începutul săptămânii viitoare.
Reprezentanţii Toshiba nu au putut fi contactaţi pentru detalii.
Potrivit NHK, Toshiba va suferi pierderi de zeci de miliarde de yeni (sute de milioane de dolari) după ce va renunţa să mai producă aparate de redare şi înregistrare în sistem HD DVD.
Studiourile de la Hollywood şi-au împărţit iniţial sprijinul între cele două tabere.
Balanţa puterii s-a înclinat decisiv în favoarea celor de la Sony în luna ianuarie, după ce studiourile Warner Bros, ce aparţin grupului Time Warner, au declarat că vor scoate filme numai pe dvd-uri în format Blu-ray. Astfel, filmele scoase de studiouri folosesc în proporţie de trei pătrimi tehnologia Blue-ray, deşi unele sunt scoase în ambele formate.
Ca răspuns, Toshiba a redus preţurile la electronicele de redare (player) în format HD DVD.
Pe lângă Wal-Mart, lanţul de magazine Best Buy şi compania de închirieri video online Netflix şi-au anunţat sprijinul pentru formatul Blu-ray.
Sprijinul celor de la Microsoft a fost pus sub semnul întrebării după ce gigantul din industria software a anunţat în ianuarie că ar putea lua în considerare sprijinirea tehnologiei Blu-ray pentru consolele de jocuri video Xbox 360, ce funcţionează în prezent numai cu HD DVD.
Sony a făcut cheltuieli importante pentru promovarea tehnologiei Blu-ray în tandem cu televizoarele sale cu ecran plat şi consolele de jocuri video PlayStation 3, ce pot rula filme înregistrate pe DVD-uri Blu-ray.
Sursa a declarat că această experienţă nu va reprezenta o pierdere totală pentru Toshiba, ale cărei produse se întind de la frigidere până la centrale energetice.
Sursă: NewsIn
Ţi-a plăcut articolul? Toshiba vrea să renunţe la formatul HD DVD
Duminica, 17 Februarie 2008 15:35
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Toshiba şi Fujitsu ar putea solicita daune de la Sony pentru bateriile cu probleme
Marti, 17 Octombrie 2006 12:36 - Mac OS X 10.5 ar putea oferi suport pentru HD DVD şi pentru Blu-ray
Miercuri, 18 Octombrie 2006 12:09 - Toshiba a dublat din nou capacitatea cardurilor SD
Marti, 00 0000 00:00 - Reducerile la Blu-ray lasă în urmă HD DVD
Joi, 15 Martie 2007 08:33 - Toshiba retrage de pe piaţă şi mai multe baterii de laptop
Luni, 13 August 2007 19:45 - Panasonic, Sharp şi Toshiba înfiinţează o fabrică de reciclare a produselor electronice
Luni, 07 Ianuarie 2008 15:20 - Acer şi-a prezentat noua generaţie de laptop-uri
Luni, 17 Martie 2008 13:23 - Pioneer a realizat un disc Blu-Ray de 400 GB
Luni, 07 Iulie 2008 23:33
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din IT & Ştiinţă
- Laptopul "de 100 de dolari" ajunge şi în România - VEZI VIDEO (8987)
- Cerinţe de sistem finale pentru Need For Speed Undercover (7323)
- Dejecţiile rechinului-balenă sunt aur ştiinţific - VEZI VIDEO (6869)
- Căderea spectaculoasă a unui meteorit a fost filmată de poliţiştii canadieni - VIDEO (5356)
- Intel a lansat procesorul Core i7 (4030)
Cele mai VOTATE din IT & Ştiinţă
- Kingston lansează stick-ul DataTraveler de 64GB (3,6/5)
- Cerinţe de sistem finale pentru Need For Speed Undercover (3,24/5)
- Laptopul "de 100 de dolari" ajunge şi în România - VEZI VIDEO (3,08/5)
- Un istoric francez susţine că a găsit mormântul muschetarului D'Artagnan (2,88/5)
- Pleo, robotul super-inteligent s-a lansat oficial în România - VIDEO EXCLUSIV (2,8/5)
Cele mai COMENTATE din IT & Ştiinţă
- Intel a lansat procesorul Core i7 (21)
- Dejecţiile rechinului-balenă sunt aur ştiinţific - VEZI VIDEO (20)
- Un istoric francez susţine că a găsit mormântul muschetarului D'Artagnan (15)
- Cerinţe de sistem finale pentru Need For Speed Undercover (13)
- Laptopul "de 100 de dolari" ajunge şi în România - VEZI VIDEO (10)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 09:50Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: la cei aproape 2.000 de metri, sunt minus 16 grade,...
- Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO
- Pleo, robotul super-inteligent s-a lansat oficial în România - VIDEO EXCLUSIV
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un tânăr de 21 de ani învaţă în clasa I datorită programului "A doua şansă"
- În satul Ceauş din Mureş copiii poartă numele personajelor de film
- A avut loc a treia ieşire în spaţiu a astronauţilor de pe Endeavour
- La Londra s-a deschis un parc de distracţii dedicat sărbătorilor
- Un turist japonez locuieşte de trei luni pe un aeroport din Mexic
- Locuitorii din Brâncoveneşti au găsit un nou mod de a face bani
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











