Numărul miliardarilor de pe glob a crescut în 2005 cu 102 persoane, ajungând la cifra-record de 793, iar averile celor deja existenţi s-au mărit la fel de spectaculos, se arată în topul anual publicat de revista "Forbes".

Fenomenul se datorează în special bunelor rezultate înregistrate la burse. Averea colectivă a acestor miliardari a crescut cu nu mai puţin de 18 la sută, totalizând în prezent 2,6 trilioane de dolari.

În capul listei se află Bill Gates, fondatorul companiei "Microsoft", care îşi menţine, pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, titlul de cel mai bogat om al planetei. Deşi pe locul 2 se menţine investitorul american Warren Buffett, diferenţa dintre averea sa şi cea a lui Bill Gates s-a mărit.

Statele Unite au cei mai mulţi magnaţi, 371, fiind urmate de Germania, cu 55. Totalul averilor americane, de 1,1 trilioane de dolari, depăşeşte cu 30 la sută suma averilor europene, de "numai" 802 miliarde. Oraşul New York are cei mai mulţi miliardari, 40, fiind urmat de Moscova, cu 25, şi de Londra, cu 23. 78 de miliardari de pe glob sunt femei, iar cel mai tânăr magnat este Hind Hariri, nepoata de 22 de ani a fostului premier asasinat al Libanului.