Foto: Wikipedia.org
Imaginea 1/2

Oamenii de ştiinţă au atras atenţia asupra faptului că o dată cu topirea calotelor glaciare s-ar putea mări considerabil numărul de exemplare ale unei noi specii: ursul grolar, un hibrid între ursul polar şi ursul grizzly.

Urşii hibrid o să fie din ce în ce mai mulţi datorită faptului că habitatele lor se vor intercala, lucru cauzat de încălzirea globală.

"Urşii grizzly se duc în nord, urşii polari sunt nevoiţi să coboare, şi astfel am descoperit numeroase exemplare rezultate din întâlnirea celor două rase", a declarat biologul George Divoky, care lucrează în regiunea Arctică de peste 30 de ani.

"Acest lucru înseamnă că genele ursului polar vor fi păstrate în ursul grizzly", a mai precizat Divoky.

În aprilie 2006, un urs alb cu pete maro a fost împuşcat în nordul Canadei şi testele DNA au confirmat că era un urs "grolar". Se pare că fusese adus pe lume de un tată grizzly şi o mamă urs polar.

Oamenii de ştiinţă sunt extrem de îngrijoraţi de topirea calotelor glaciare, care nu duce doar la apariţa raselor hibride ci şi la efecte mult mai dezastruoase, pe termen lung.

"După cum evoluează lucrurile, nu m-aş mira dacă în vara anului 2008 gheaţa va dispărea", a precizat Divoky.