Actualul premier britanic, Tony Blair, renunţă la funcţia din Downing Street 10 pentru cea de emisar internaţional al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu. Informaţia apare în cotidianul britanic, Financial Times, care precizează că numirea oficială va fi făcută cu o zi înainte ca Blair să îi predea lui Gordon Brown fotoliul de premier.

Finacial Times
scrie că reprezentanţii Cvartetului pentru Orientul Mijlociu - Uniunea Europeană, Rusia, ONU şi Statele Unite - se vor reuni la Ierusalim, în cadrul unei conferinţe speciale pentru a-l confirma pe Tony Blair în funcţia de emisar al organizaţiei.

Potrivit cotidianului britanic, SUA şi ONU au susţinut numirea lui Blair, însă au existat şi opozanţi, unul dintre ei fiind chiar viitorul premier britanic, Gordon Brown. De asemenea, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi securitate comună, Javier Solana, se teme că această numire îi va afecta propriile eforturi în regiune.