Liderii celor 27 de ţări europene au ajuns sâmbătă dimineaţă la un acord asupra conţinutului viitorului Tratat european. Ratificarea documentului în statele membre se anunţă dificilă, comentează France Press. Chiar şi cele 18 ţări care au ratificat deja vechiul Tratat Constituţional trebuie să reia procedura, având de ales între organizarea unui referendum sau ratificarea documentului în Parlamentul naţional.
Ratificarea noului Tratat prezintă însă riscuri pentru ţările comunitare care vor organiza un referendum, comentează AFP. Populaţia acestor ţări ar putea respinge textul, aşa cum s-a întâmplat în Franţa şi în Olanda în 2005.
Un purtător de cuvânt al premierului Tony Blair a declarat că noul Tratat nu necesită un referendum, pentru că doleanţele Londrei privind noul document au fost respectate.
Olandezii, care au respins vechiul proiect constituţional, nu au exclus înaintea summit-ului organizarea unui nou referendum. La rândul său, Franţa a decis ca ratificarea noului text să se facă de către Parlament. Irlanda, ţară în care curentul euroseceptic este foarte puternic, va organiza însă un referendum pentru ratificarea noului Tratat.
În Polonia, Slovacia sau Cehia nu s-a luat încă o decizie privind modul de ratificare a Tratatului european. Nici România, care a ratificat vechiul proiect constituţional înainte de aderare, nu a luat încă o decizie în acest sens. Primul pas spre ratificare este însă stabilirea datelor tehnice şi juridice ale documentului, probabil până în luna octombrie.
DIN CULISELE SUMMIT-ULUI EUROPEAN
Summit-ul de la Bruxelles a fost unul plin de răsturnări de situaţie şi emoţii. Între propuneri de compromis, ziariştii dormeau cu capul pe mese, unii pe jos. Alţii şi-au adus chiar şi saltele. Diplomaţi cu ochii înroşiţi îi puneau la curent pe cei care mai erau în picioare cu ultimele noutăţi din spatele uşilor închise. În cele 21 de ore de negocieri ziariştii se plimbau de la un etaj la altul pentru a afla ce au discutat liderii europeni în spatele uşilor închise.
Presa a fost folosită şi pentru a pune presiune asupra politicienilor. Polonia a acceptat un compromis abia dupa ce presa a relatat despre o reuniune convocată de Germania din care ea era exclusă.
Toate statele UE sunt obligate să ratifice noul Tratat
Sambata, 23 Iunie 2007 00:01
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Polonia şi Marea Britanie îşi menţin obiecţiile care ameninţă să blocheze noul tratat constituţional al U.E.
Luni, 18 Iunie 2007 04:04 - UE caută o soluţie pentru Tratatul Constituţional
Miercuri, 20 Iunie 2007 21:46 - Patru state îi dau bătăi de cap Angelei Merkel, la summit-ul UE
Vineri, 22 Iunie 2007 00:22 - Tensiune maximă la summit-ul UE de la Bruxelles
Vineri, 22 Iunie 2007 06:06 - S-a ajuns la "un compromis preliminar" privind noul Tratat UE
Sambata, 23 Iunie 2007 00:07 - NewsIn: România va prezenta un plan de acţiune, potrivit proiectului de raport de ţară
Marti, 26 Iunie 2007 19:42
Comentariile cititorilor
6. ROmanul
Duminica, 24 Iunie 2007 12:51
| Raspunde la comentariu
5. dan c
Sambata, 23 Iunie 2007 23:19
4. Anonim
Sambata, 23 Iunie 2007 22:57


2. Cornel R
Sambata, 23 Iunie 2007 17:02
1. Sebi
Sambata, 23 Iunie 2007 00:26
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Candidaţii la preşedinţia SUA intră în a 2-a confruntare televizată
Astazi, ora 01:18În mai puţin de trei ore, începe a doua şi penultima confruntare televizată între candidaţii la preşedinţia Statelor Unite. Duelul declaraţiilor a început însă mai devreme, la fel ca la marile meciuri de box.
Un bucătar britanic este acuzat că şi-ar fi ucis şi gătit amantul
Marti, 07 Octombrie 2008 21:24Un bucătar britanic a apărut, astăzi, în faţa unui tribunal din nordul Angliei, fiind acuzat că şi-ar fi înjunghiat în repetate rânduri amantul, înainte de a tăia bucăţi din corpul acestuia şi a le găti.
Bush a discutat cu Sarkozy, Brown şi Berlusconi despre importanţa colaborării în criza financiară
Marti, 07 Octombrie 2008 20:54Preşedintele american George W. Bush a discutat marţi despre criza financiară mondială cu liderii francez, britanic şi italian, subliniind necesitatea unei cooperări, potrivit Casei Albe.
Trei paraşutişti au făcut un salt deasupra Everestului
Marti, 07 Octombrie 2008 18:41Trei paraşutişti au intrat în Cartea Recordurilor, după ce au sărit din avion deasupra Everestului, cel mai înalt vârf din lume.
Imigranţii din Italia ar putea primi permise de şedere pe bază de puncte, asemeni celor de conducere
Marti, 07 Octombrie 2008 17:20Partidul italian Liga Nordului, principalul aliat al lui Silvio Berlusconi, a propus marţi introducerea unui permis de şedere pentru imigranţi pe bază de puncte, cu un sistem de funcţionare asemănător carnetelor de conducere.
Cele mai CITITE din Externe
- Aterizare de urgenţă a unui Airbus în Australia, 40 de răniţi (1682)
- Avionul străin obligat să aterizeze în Iran încercase să păcălească autorităţile iraniene (1293)
- Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României (1127)
- Roata unui carusel din Florida a pornit brusc în timp ce pasagerii coborau din ea (982)
- Presa israeliană a înţeles greşit o declaraţie a lui Bernard Kouchner (719)
Cele mai VOTATE din Externe
- Sarah Palin îl acuză pe Obama că este "prieten" cu teroriştii (3,92/5)
- Roata unui carusel din Florida a pornit brusc în timp ce pasagerii coborau din ea (3,72/5)
- Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României (2,64/5)
- Aterizare de urgenţă a unui Airbus în Australia, 40 de răniţi (2,6/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Avionul străin obligat să aterizeze în Iran încercase să păcălească autorităţile iraniene (12)
- Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României (5)
- Aterizare de urgenţă a unui Airbus în Australia, 40 de răniţi (2)
- Un seism cu magnitudinea de 6,6 pe Richter a făcut 72 de morţi în Kîrgîzstan (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
Marti, 07 Octombrie 2008 19:45De când a fost numit ministru al Educaţiei, din luna aprilie 2007, Cristian Adomniţei a oferit momente "de neuitat". Numărul steluţelor de pe steagul UE, greşeli gramaticale grave sau momente penibile au reprezentat doar câteva...
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Divorţ cu repetiţie la Kiev. Iuşcenko o lasă din braţe pe Iulia Timoşenko
- Grecia, stat NATO, se înarmează cu blindate ruseşti
- Estonia, împotriva unei normalizări rapide a relaţiei UE-Rusia
- SARS, un test al armei biologice a Chinei
- Tratează cu puterea mâinilor
- Metode de a ne menţine creierul mereu tânăr
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











