Patronatele şi producătorii din industria alimentară au anunţat că până la jumătatea lunii octombrie, preţurile alimentelor vor creşte cu 10 până la 50 % la unele produse. Pe lista scumpirilor apar pâinea, uleiul, legumele, fructele, ouăle şi lactatele.

Potrivit producătorilor şi patronatelor din industria alimentară, din toamnă, legumele se vor scumpi cu până la 30%, iar conservele cu 30 şi chiar 50%. De asemenea, litrul de ulei alimentar va fi mai scump cu 10 - 15%, iar ouăle se vor vinde cu aproximativ 30 de procente mai mult. Pe lista scumpirilor sunt incluse, de asemenea, produsele lactate şi pâinea.

Sindicatele din industria alimentară susţin că scumpirile anunţate pentru toamnă reprezintă al doilea val de majorare a preţurilor la produsele de bază.

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian nu este acord cu scumpirile anunţate de producători. "Păi anul ăsta avem creştere a inflaţiei 3,9, la anul, probabil, vom avea între 3,5 şi 4,5. Cum să crească preţurile cu peste 40%, când toate preţurile vor creşte laolaltă cu 4%?", a explicat Varujan Vosganian.

Seceta prelungită din această vară va duce şi la majorarea preţurilor la lapte şi produselor derivate din lapte. Din cauza caniculei, ţăranii nu mai au cu ce să-şi hrănească vacile, iar producţia a scăzut drastic. În aceste condiţii, procesatorii anunţă scumpiri între 10 şi 20%. În plus, laptele lasă de dorit şi din punct de vedere al calităţii.

În aceste condiţii, oamenii păstrează laptele pentru consumul propriu, iar procesatorilor nu le mai dau mare lucru.

Un alt motiv pentru majorarea preţurilor este şi faptul că laptele şi produsele lactate s-au scumpit şi la nivel european.

Şi preţul pâinii ar putea creşte cu aproape 50% până la sfârşitul anului. Din cauza secetei din această vară, brutarii au majorat deja preţul pâinii cu 10%, fapt care a determinat însă scăderea vânzărilor.

Perspectiva majorării cu 50% a preţului pâinii îi îngrijorează pe producătorii de pâine. Şi asta pentru că vânzările au scăzut dramatic după scumpirea de 10% din această vară.

Pentru că vânzările au scăzut, brutarii produc mult mai puţin. Şi acesta este decât începutul. De săptămâna viitoare, preţul făinii va începe să crească. Oamenii spun că nu au ce face şi vor continua să cumpere pâine, dar în cantităţi mult mai mici.