Publicaţia britanică Daily Telegraph lansează o ipoteză tulburătoare: trupele britanice din Irak sunt atacate după ce teroriştii găsesc poziţiile bazelor acestora cu ajutorul aplicaţiei Google Earth, disponibilă pe internet.

Jurnaliştii britanici citează surse din serviciile de informaţii militare, care au intrat în posesia unor pagini printate cu imagini ale regiunii Basra din Irak.

Documentele fuseseră confiscate în timpul unui raid al militarilor britanici. Fotografiile din satelit preluate de aplicaţia Google Earth au date de identificare foarte clare: clădiri, parcuri auto, corturi. Pe verso, teroriştii notaseră coordonatele obiectivelor vulnerabile vizate, dovadă a intenţiei de a coordona mai bine atacurile cu rachete.

Serviciul de informaţii strânge acum date legate de atentatele din ultimele luni, pentru a vedea dacă acestea au avut ca ţintă zone mai puţin protejate ale bazelor militare. Agenţii se tem că programul oferit de Google poate fi folosit pentru identificarea unor puncte vulnerabile atât în Irak, dar şi în Marea Britanie.

Nu este pentru prima dată când aplicaţia pusă la dispoziţie de Google este criticată pentru informaţiile furnizate. Oricine are acces la internet poate vedea hărţi detaliate din satelit ale oricărei regiuni de pe glob, doar prin simpla tastare a numelui regiunii în câmpul de căutare.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că problema este în discuţie, iar solicitările armatei britanice vor fi serios analizate.