Tinctura miraculoasă. Bitterul românesc, mult mai eficient decât cel suedez

Miraculoasa tinctură numită bitter suedez, o veritabila colecţie de ierburi tămăduitoare, şi-a cîştigat celebritatea în epoca noastră, reînviind tradiţia vindecării cu plante. Dar care dintre zecile de formule care se găsesc acum pe piaţă este cea bună? Există şi un bitter românesc, care nu este cu nimic mai prejos de cel suedez, iar unii fitoterapeuţi susţin că varianta obţinută din flora autohtonă este net superioară celei importate. Ba chiar se spune că bitterul suedez e mult mai diluat decît cel românesc. Iată care sînt argumentele pentru care s-a dus vestea că leacul românesc are mai mare acţiune terapeutică. 

O reţetă secretă 

Se pare că bitterul suedez a fost descoperit în Evul Mediu, fiind un elixir din plante, care prelungea tinereţea. Reţeta şi modul de preparare ar fi aparţinut unui celebru medic suedez, care a reuşit, cu ajutorul acestui remediu, să trăiască 104 ani. Formula licorii a fost transmisă din generaţie în generaţie şi, deşi a fost analizat, reţeta lui nu e nici azi pe deplin elucidată. Poate şi fiindcă unele componente, cum ar fi theriakul veneţian, sînt obţinute prin procedee alchimice, procedee care nu mai sînt cunoscute în prezent. În realitate, bitterul suedez este un extract hidroalcoolic, adică o tinctură din plante medicinale amare, fiind numit şi aperitiv amar suedez. Remediile naturale amare sînt un drenor puternic pentru ficat şi vezica biliară, stimulează procesele de eliminare prin amplificarea peristaltismului digestiv, activează digestia prin sporirea secreţiei de sucuri gastrice.
Bitterul suedez şi-a dovedit eficienţa într-o serie impresionantă de boli, de la indigestii şi migrene, la boala canceroasă şi maladiile de piele greu vindecabile. Cu timpul, au apărut tot felul de versiuni ale bitterului suedez: cu 32 de plante, cu 16 plante, cu 12 plante, cu 8 plante, dar şi cu 180 de plante. Majoritatea conţin cîteva ierburi de bază: plante amare pure (genţiană, ţintaură, anghinare), plante amare aromatice (pelin, coada şoricelului, coajă de portocal amar), plante amare saline (cicoare, păpădie). 

Al nostru e mai concentrat 

Bitterul suedez a fost reprodus în numeroase formule, mai mult sau mai puţin apropiate de cea originală. Astfel că există şi un bitter românesc, cu plante numai din flora medicinală spontană a României. Acest bitter este mult mai puternic decît cel de import, fapt demonstrat de mai multe analize. În primul rînd, plantele medicinale amare şi aromatice de la noi au efecte mai puternice decît cele scandinave. În al doilea rînd, în licoarea românească găsim concentraţii mai mari din aceste ierburi decît în cele aduse din străinătate, unde se pune accent mai mult pe miros şi gust decît pe acţiunea terapeutică. Bitterul românesc e mai neplăcut la gust, dar e un medicament mai eficient. Nu în ultimul rînd, fitoterapeuţii susţin că, în general, leacurile bazate pe plante locale vindecă mai bine decît cele de pe alte meleaguri, pentru că înglobează în ele energia locului, organismul uman rezonînd pozitiv la caracteristicile spaţiului în care trăieşte. Acest principiu justifică acele regimuri în care sînt recomandate legume şi fructe româneşti în locul celor exotice, străine de configuraţia noastră spirituală şi, automat, mai puţin eficiente. În plus, bitterul românesc se bazează pe o tradiţie îndelungată, păstrată de bătrînii vindecători de la sate. Bitterul românesc înglobează tainele medicinei tradiţionale din România, confirmată de-a lungul secolelor. Un ultim argument pro bitter autohton: e mult mai ieftin decît cel suedez. 

Plante amare, dar bune 

Ce conţine bitterul romînesc? Principiile active cele mai importante ale plantelor din formula lui sînt: vaccinină, cumarine, vitaminele A, B1, B3, C, D, E, manitol, inozitol, pectină, flavonoide (hesperidină), zaharoză, vanilină, dextrină, lecitină, inulină, mucilagii, săruri de Cu, Ca, Co, Mg, Na, I, K, Co, Ni, Fe, Zn, Mn, acizi (oxalic, malic, silicic, acetic, ascorbic, valerianic, linoleic, cafeic, miristic, palmitic), uleiuri eterice, acetilcolină, feniletilamină şi altele. Ghinţura este o plantă amară folosită de mai bine de 2.000 de ani ca tonic amar, anti-toxic şi stimulant al funcţiilor hepatice. Ea ajută la regenerarea celulei hepatice, inhibă dezvoltarea virusului hepatic A, fiind recomandată în hepatita cronică. Datorită amarogentinei conţinute, considerată cea mai amară substanţă din lume, ghinţura stimulează puternic secreţia şi eliberarea sucurilor gastrice şi a bilei necesare procesului de digestie, fiind indicată în crize biliare, dischinezie biliară şi prevenirea litiazei biliare.
Anghinarea este una dintre acele plante amare cu acţiune intensă asupra ficatului şi a vezicii biliare. Este leac în infecţiile hepatice, stimulează puternic eliminarea bilei în duoden, favorizează regenerarea celulelor hepatice, normalizează valorile colesterolului şi este tonic amar digestiv puternic.
Rădăcina de frăsinel se utilizează în scop medicinal în litiaza renală, febră, leucoree şi viermi intestinali. 
Nucşoara are proprietăţi calmante, sedative, tonice şi afrodisiace. Este indicată în boli gastrointestinale, stări de greaţă, paraziţi intestinali, ejaculare precoce, nevralgii şi apetit scăzut. 

sursa