The Guardian: Politicienii din România trebuie să se reconecteze la realitate
Clasa politică din România "trebuie să se reconecteze la realitate" şi să ofere soluţii politice problemelor politice, comentează ziarul britanic The Guardian, într-un editorial pe tema situaţiei de la Bucureşti.
"În cei 22 de ani de la înlăturarea regimului Ceauşescu, economia de piaţă şi privatizările au devenit soluţii pentru vindecarea tuturor problemelor, soluţii invocate de aproape toţi politicienii care s-au aflat la putere în România. Preşedintele Traian Băsescu, care este la putere din 2004, este unul din principalii avocaţi ai diminuării influenţei statului în numeroase domenii – cel mai recent, în sistemul de sănătate", scrie editorialistul Cristian Cercel, într-un articol intitulat "Politicienii români trebuie să se reconecteze la realitate", notând că "protestele într-o naţiune apatică încă sunt ignorate de Guvernul României şi beneficiază doar de puţină susţinere din partea opoziţiei".
"Săptămâna trecută, proiectul de lege privind reformarea sistemului sănătăţii a condus la demisia lui Raed Arafat, un oficial guvernamental extrem de popular", continuă The Guardian, precizând că demisia a condus la numeroase proteste, potrivit Mediafax.

"Starea de nemulţumire în legătură cu actuala clasă politică este ceea ce îi împinge pe oameni să iasă pe străzi. Dar ar fi o greşeală să ne gândim că protestele sunt îndreptate doar împotriva lui Băsescu şi a Guvernului. (...) Reticenţa opoziţiei de mobilizare a manifestaţiilor reflectă o lipsă de încredere în întreaga clasă politică", subliniază editorialistul, notând că ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, i-a calificat pe protestatari produsul "mahalalei violente şi inepte".
"Revendicările protestatarilor din România sunt politice, iar revendicările politice necesită răspunsuri politice serioase. Dacă autorităţile române vor continua cu obstinaţie să susţină că nu există această situaţie, "mahalaua violentă şi ineptă" i-ar putea forţa pe politicienii români să fie traşi la răspundere de electorat", încheie editorialistul The Guardian.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3557 RON 

Bolnavii de cancer duc lipsa medicamentelor
Au furat 80.000 de euro ascunşi într-o oală...
Clujul in Realitate 22.02.2012 ora 20.30
"CRIN, SOMN UŞOR!": Protest inedit...
Incedii devastatoare în Botoşani
4.000 de bugetari îşi vor pierde locul de...

Feedback

The Guardian: Politicienii din România trebuie să se reconecteze la realitate
Vrem demnitate.
Vrem dreptate.
Nu mai vrem sa hahaie un troglodit pe banii nostri.
Nu mai vrem ca o buzata degenerata sa dea rupere in magazinele din Bruxelles pe banii nostri.
Nu mai vrem ca o ciolanoasa cu fizte sa se afiseze cu toalete scumpe pe banii nostri.
Nu mai vrem ca un degenerat cu bacalaureat incert sa ne dea lectii despre cum trebuie sa invatam, pe banii nostri.
Nu mai vrem ca o penala dovedita sa mai fure voturi in parlament, pe banii nostri.
Nu mai vrem licitatii trucate, pe banii nostri.
Nu mai vrem "baieti destepti" care sifoneaza banii nostri.
Nu mai vrem patinoare fara gheata pe banii nostri.
Nu mai vrem parcuri in paduri pe banii nostri.
Nu mai vrem spitale inchise pe banii nostri.
Nu mai vrem sali de fitness la tara pe banii nostri.
Nu mai vrem vile in zone exotice pentru domnul X sau doamna Y pe banii nostri.
Nu mai vrem alegeri furate pe banii nostri.
Nu mai vrem sa fim mintiti pe banii nostri.
Nu mai vrem sa fim jigniti pe banii nostri.
Vrem demnitate.
Vrem dreptate.
Vrem prea mult?
Vom vedea.
p.s.Mai incet cu "baietii destepti". Sefii tai stiu de ce ....
CE AI FACUT TU,... PENTRU TARA ASTA ?
CIND SPUI ROMANILOR CA SINT OPINCARI IN OPINCI DE ANVELOPA SI MITICI SI MACACI ?
EXACT TU TI-AI GASIT SA SCRII "IMNURI COMICE" ???
MARS IN COTETUL TAU UNDE SI TOCHES LOCUIESTE !
.....................................................................
OPOZITIA TREBUE SA PLECE DIN PARLAMENT
.........................................................................
OPOZITIA TREBUE SA PLECE DIN PARLAMENT
..........................................................................