Direcţia Juridică a Primăriei Generale a capitalei a primit, din partea unei persoane care s-a prezentat drept avocat, o Hotărâre de Consiliu General falsificată. Documentul purta ştampile şi semnături false, inclusiv pe cea a primarului Adriean Videanu.

Actul pretindea că 17 firme au câştigat, în luna noiembrie a anului trecut, licitaţiile pentru mai multe spaţii comerciale din Capitală.

Reprezentanţii primăriei susţin că şi-au dat seama că au de a face cu un fals pentru că antetul şi denumirile de instituţii, precum şi numele semnatarilor actului sunt incorecte, formulările nu corespund cu practica juridică de emitere a unei astfel de hotărâri, ba mai mult, sunt ambigue şi incomplete.

Documentul nu specifică despre ce spaţii este vorba. De asemenea, nu lasă să se înţeleagă nici domeniul de activitate al firmelor. Municipalitatea va depune plângere penală şi va solicita deschiderea unei anchete pentru identificarea falsificatorului.