Zeci de roiuri de albine îi terorizează zilnic pe locuitorii din comuna argeşeană Albota, pentru că stupii sunt aşezaţi prea aproape de gospodăriile lor. Apicultorii spun că albinele nu sunt periculoase, dar s-au înregistrat deja incidente. Mai ales că este perioada de polenizare, când insectele sunt destul de agitate.

Specialiştii spun că în această perioadă, albinele pot fi foarte periculoase, atât pentru oameni cât şi pentru animale.

Poliţia i-a avertizat pe apicultori să-şi mute stupii cât mai repede, în caz contrar riscând amenzi între două şi zece milioane de lei.