TEROARE la peste 8000 metri: Uşa avionului s-a deschis. Au urmat clipe de coşmar

Momente de groază într-o cursă Airbus A 380. Uşa aeronavei s-a deschis la o înălţime de 27.000 de picioare. 

GALERIE FOTO COMENTEAZĂ

Britanicul David Reid a povestit pentru Daily Mail momentele de groază prin care au precut pasagerii unui Airbus A 380 după ce una dintre uşi s-a deschis la o înălţime de 8300 de metri. "Aerul a pătruns ca o furtună, la început am crezut că a explodat o bombă".

Reid, care are o licenţă de pilot, susţine că stewardesa şi ceilalţi membri ai echipajului au intrat în panică, dar că au rezulvat problema uşii întredeschise cu pături, până la rezolvarea problemei. 

Purtătorul de cuvânt al Emirates a dezminţit însă că ar fi fost probleme cu vreo cursă. "Uşile sunt blocate, a fost un zgomot, dar siguranţa călătorilor nu a fost pusă în pericol". Incidentul a fost reclamat la Autoritatea aeronautică, iar în prezent se desfăşoară o anchetă.

Galerie foto

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print