Nimeni nu şi-a imaginat că Traian Băsescu va ajunge atât de repede în conflict cu Parlamentul României. Părea că va petrece destul timp în încercarea de răsturnare a Guvernului Tăriceanu şi de scurtare a PNL-ului. Unii chiar reduceau anvergura preşedintelui la acest conflict personal de putere. M-a înfruntat Tăriceanu, cel pe care eu l-am făcut premier? Îl termin! Reducerea lui Traian Băsescu la un asemenea tip de judecată s-a dovedit o enormă greşeală. Şi ea a fost făcută întâi de toate de Partidul Social Democrat. Exasperaţi de teribilismele prezidenţiale, de călcatul în străchini, de minimalizarea Constituţiei, social-democraţii au purces la aplicarea unei corecţii. L-au ameninţat pe Traian Băsescu cu suspendarea. E drept că legile române nu prevăd o altă modalitate. Ori convieţuirea, ori suspendarea! Sancţiune intermediară nu există. Aşa că ameninţările repetate şi răsdeclarate au dus la naşterea unei comisii.

Aceasta a analizat, a propus şi PSD s-a trezit la microfonul Camerelor reunite cu propunerea de suspendare. Marea greşeală de calcul vine de la totala necunoaştere a omului Traian Băsescu. Cine şi-a imaginat că, în faţa ameninţării cu suspendarea, Traian Băsescu face un pas înapoi şi va deveni un personaj spăşit s-a înşelat amarnic. Primul marinar al ţării face parte din soiul acela de oameni care, într-o situaţie de criză, când mai este şi la înghesuială, în loc să devină concilianţi, încep să vadă în roşu, îşi pierd uzul raţiunii şi sunt gata să te omoare sau să dea foc la ţară. Aşa că, în momentul în care a cerut să se adreseze Parlamentului, preşedintele nu făcea decât primul pas dintr-un război orb, aproape dement.

Din clipa în care a readus în discuţie tipul de vot, era clar că Traian Băsescu nu negociază nimic cu Parlamentul, nu se teme nici de suspendare şi e gata să-şi joace cariera politică, fie şi cu riscul de a o rata. Dar nu-i iartă pe cei care votează suspendarea. Promisiunea că va demisiona la cinci minute după suspendare a părut un semn de neseriozitate, mai ales că a fost retrasă în stilul pariurilor făcute la cârciumă. Or bâlbâiala preşedintelui a dat adversarilor săi sentimentul forţei, al succesului uşor de atins, al înfrângerii iminente a lui Traian Băsescu. Şi o procedură ce ar fi trebuit oprită prin rezultatul votului a continuat cu un entuziasm lipsit de temei. Traian Băsescu suspendat s-a purtat ca un animal rănit. A muşcat din tot ce i-a ieşit în cale şi a declanşat un atac devastator la adresa Parlamentului. L-a făcut în fel şi chip. A exploatat imaginea proastă a acestuia şi l-a transformat în inamicul public numărul unu. Nu parlamentarii PD, la fel de mediocri şi de corupţi, aleşi şi ei pe aceleaşi criterii ca şi adversarii lor, ci toţi ceilalţi care au votat pentru suspendarea preşedintelui au devenit otrava naţiunii, pericolul de moarte, bau-baul democraţiei.

Ca un iresponsabil care trage cu puşca după toţi care îi ies în cale doar pentru că unul i-a dezumflat o roată, Traian Băsescu a recurs la demolarea unei instituţii de bază a statului de drept. Pentru a se salva pe sine, a devastat tot ce nu-i aparţinea. În ce fel a răspuns Parlamentul? În faţa accesului de furie oarbă, pur şi simplu a rămas blocat. PSD n-a făcut niciun fel de campanie. N-a investit nimic într-o comunicare menită a explica şi exemplifica abuzurile şi trăsnăile neconstituţionale ale preşedintelui. De fapt, Mircea Geoană s-a speriat sau, pur şi simplu, a crezut că preşedintele pică de la sine. Liberalii au jucat prost. N-au combătut. Au bombănit. După doi ani de umilinţe, după lovituri în plex şi şuturi în fund, au ales expectativa.

Nehotărârea din timpul primului referendum avea să-i coste enorm. O vor plăti prin concesiile de tip socialist făcute spre toamnă, la majorarea pensiilor (măsură atât de neliberală încât ar fi putut trece PNL între cele mai vajnice partide de stânga).

(Acest text a apărut în ziarul "Ediţie Specială" de marţi, 8 ianuarie 2008)