PSD trebuie să facă faţă unui nou scandal. De data aceasta, ţinta este chiar preşedintele Mircea Geoană. El este acuzat de un cotidian central că ar fi renunţat recent la un teren pe care nu îl trecuse în declaraţia de avere şi pe care îl cumpărase la un preţ subevaluat de la un văr al soţiei sale.
Noul scandal cu care se confruntă principalul partid de opoziţie îşi are punctul de plecare tot în presă. Chiar dacă social-democraţii se consideră victima unei campanii de presă orchestrate de actuala putere, autorul materialului susţine însă că nu a făcut decât să semnaleze încă o dată abilitatea cu care politicienii români îşi investesc banii.
"Noi n-am vorbit de faptul că ar fi ceva ilegal aici, doar am arătat o schemă prin care politicienii reuşesc să adune bunuri la o valoare mai mică decât cea de piaţă", a declarat Cătălin Prisăcaru.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană consideră nefondate acuzaţiile din presă şi este convins că este vorba despre un atac politic, atâta timp cât dezvăluirile vin cu o zi înainte de o reuniune foarte importantă a partidului, Consiliul Naţional PSD.
"Nu e nimic nelegal, nu am absolut nimic să îmi reproşez şi sunt absolut hotărât să continui în partid şi în viaţa mea personală o muncă şi o reputaţie imaculate", a afirmat Geoană.
"Şi-a cumpărat omul un teren şi apoi l-a revândut. Care-i problema? Nu văd nimic deosebit", i-a luat apărarea lui Geoană senatorul PSD Ion Iliescu.
Aboneaza-te la newsletter:
TEORIA CONSPIRAŢIEI
Joi, 02 Februarie 2006 13:41
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Liberalii vor vota pentru începerea urmăririi penale în cazurile Păcuraru şi Şereş, afirmă Haşotti
Joi, 21 August 2008 20:39Parlamentarii liberali vor vota, la sesiunea extraordinară de la sfârşitul acestei luni, pentru începerea urmăririi penale în cazul ministrului Paul Păcuraru şi al fostului ministru Codruţ Sereş, a declarat senatorul Puiu...
PNL şi PNŢCD au parafat acordul prin care ţărăniştii se angajează să candideze sub sigla liberalilor
Joi, 21 August 2008 16:19Liberalii şi ţărăniştii au parafat astăzi acordul politic referitor la strategia comună privind alegerile parlamentare, care prevede ca reprezentanţi ai PNŢCD să candideze în 30 de colegii uninominale, sub sigla PNL.
Subprefectul de Suceava, Orest Onofrei, a demisionat şi candidează din partea PD-L pentru Senat
Joi, 21 August 2008 15:41Subrefectul de Suceava Orest Onofrei a anunţat astăzi că a demisionat din funcţie şi s-a înscris în PD-L, din partea căruia va candida pentru un loc în Senat.
Traian Băsescu: Georgia trebuie să înceapă negocieri directe cu Federaţia Rusă
Joi, 21 August 2008 13:39Preşedintele României, Traian Băsescu, a început astăzi cea de a doua zi a turneului său fulger de 48 de ore în zona Mării Negre. Seful statului român a vizitat Georgia şi Azerbaijian, iar după-amiază este aşteptat şi în...
Istoricul Sorin Ilieşiu propune Pactul pentru decomunizarea României
Joi, 21 August 2008 01:58Sorin Ilieşiu a prezentat în premieră la emisiunea "Realitatea te priveşte" propunerea unui pact pentru decomunizarea României, între societatea civilă, sindicate şi partidele care vor participa la alegerile parlamentare.
Cele mai CITITE din Politică
- Corneliu Vadim Tudor: Dacă mă încăpăţânez intru în Parlament cu Gigi Becali de braţ, să vezi ce ordine facem noi. Cum comentaţi? (3271)
- Traian Băsescu: Georgia trebuie să înceapă negocieri directe cu Federaţia Rusă (1980)
- Gh. Ştefan: Mona Muscă a acceptat să candideze pentru PD-L Neamţ (1386)
- Berceanu: Tăriceanu se poartă ca Ceauşescu pentru că se apropie alegerile (1125)
- Premierul a demis trei demnitari din Guvern, fără să-şi motiveze deciziile (971)
Cele mai VOTATE din Politică
- Virgil Măgureanu a declarat că dosarul lui Ion Iliescu a fost distrus imediat după revoluţie (3,92/5)
- Eckstein Kovacs: Constituţia nu se modifică după iniţiativa domnului Geoană (3,52/5)
- Berceanu: Tăriceanu se poartă ca Ceauşescu pentru că se apropie alegerile (3,48/5)
- M. Geoană: "Premierul Tăriceanu şi Radu Berceanu s-au declarat complici ai fraudării infrastructurii României" (3,4/5)
- N. Văcăroiu: Senatul se va reuni în sesiune extraordinară pentru a vota cazurile Sereş şi Păcuraru (2,36/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Gh. Ştefan: Mona Muscă a acceptat să candideze pentru PD-L Neamţ (104)
- Corneliu Vadim Tudor: Dacă mă încăpăţânez intru în Parlament cu Gigi Becali de braţ, să vezi ce ordine facem noi. Cum comentaţi? (98)
- Traian Băsescu: Georgia trebuie să înceapă negocieri directe cu Federaţia Rusă (68)
- M. Geoană: "Premierul Tăriceanu şi Radu Berceanu s-au declarat complici ai fraudării infrastructurii României" (23)
- N. Văcăroiu: Senatul se va reuni în sesiune extraordinară pentru a vota cazurile Sereş şi Păcuraru (22)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani
- Traian Băsescu: România aderă la iniţiativa Turciei de creare a unei forţe de descurajare a terorismului în zona Mării Negre
- Tamaş este jucătorul lui Dinamo pentru un an
- Copiii românilor plecaţi la muncă în străinătate ar putea ajunge în centre de plasament, potrivit unui proiect al PD-L
- România ar putea deveni groapa de gunoi a Bulgariei
- Tragedie aviatică la Madrid: 153 de morţi şi 19 răniţi - VEZI LISTA PASAGERILOR
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Bucharest City Challenge: Echipa CR Swederia din Anglia participă cu două maşini Ferrari
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani
- Tânărul de 23 de ani, care a făcut praf un Lamborghini şi a accidentat trei persoane, aşteaptă acum să conducă un Bugatti Veyron de peste 1 milion de euro
- Oficialii australieni vor eutanasia un pui de balenă părăsit de mamă
- Mircea Rednic: "Mergem să câştigăm în Giuleşti, este un meci important şi o bătălie mare"
- S-a lansat maşina ''verde'' care atinge viteza de 125 de m/s în linişte totală şi nu are nevoie să i se facă plinul
Trimite-ne mesaje

Soare
| mai multe
| Romania | 22.08 | 23.08 |
| Timişoara | 35 °C | 36 °C |
| Arad | 34 °C | 30 °C |
| Bacău | 32 °C | 34 °C |
| Braşov | 31 °C | 32 °C |
| Cluj Napoca | 31 °C | 36 °C |
| Constanţa | 32 °C | 35 °C |
| Europa | 22.08 | |
| Atena | 35 °C | |
| Berlin | 24 °C | |
| Helsinki | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 30 °C | |
| Moscova | 21 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5324 RON |
| 1 USD | 2,3956 RON |
| 1 GBP | 4,4652 RON |
| 1 CHF | 2,1836 RON |
| 100 HUF | 1,5102 RON |
| 100 JPY | 2,2006 RON |
| 1 BGN | 1,8061 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







