"Un procuror de serviciu contrazicea pe toată lumea, şi judecătoare, şi martori, pentru că rechizitoriul era dictat de Ţulus de la DNA. Nu pot să cred că un procuror poate fi şeful unei săli de judecată. De aici a pornit tot scandalul. Din 38 de şedinţe, eu am fost la 36. De la început am spus că vreau să se termine cât mai repede. Am avut o doamnă judecătoare amabilă, care asculta pe toată lumea, iar ieri aceeaşi persoană era o altă judecătoare, schimbată total, şi nu înţeleg de ce! Avocaţii mi-au spus să o recuz, dar nu am vrut, pentru că am încredere în judecători", a spus Ioan Becali.
Fostul impresar şi-a clamat nevinovăţia şi a făcut câteva precizări tehnice legate de modul în care se fac transferurile de fotbalişti.
"Prejudiciul este de 1,5 milioane de dolari. În 20 de ani. Asta e problema României? Dacă acest DNA trebuie să facă dreptate în ţară, unde este bogăţia României? Noi am luat banii comision de la firme care s-au asociat cu cluburile. Eu nu am ascuns banii, i-am investit", a precizat Ioan Becali.
"Am cerut să mi se prezinte o singută dovadă că la mine a ajuns un dolar în afară de ceea ce era stipulat în acte! Sunt nevinovat. Totul se bazează pe presupuneri, pe se pare că... Mă întreabă şi partnerei de afaceri din străinătate ce se întâmplă şi nu ştiu ce să le spun. Am cerut încă de la început ca procesul să meargă repede, pentru a scăpa de acest scandal", a mai adăugat Ioan Becali.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M