Federer a condus cu 5-1 în primul set şi a avut două mingi de set. În acel moment, Nadal a acuzat o întindere la coapsa stângă şi a chemat medicul. După acest episod spaniolul a revenit în meci şi a câştigat setul cu 7-5.

În cel de-al doilea set, Federer s-a impus în tie-break cu scorul de 7-5, după ce Nadal a egalat după ce fusese condus cu 5-2.

În setul decisiv, spaniolul a preluat conducerea meciului şi a câştigat cu 6-3.

Pentru această victorie, Nadal a încasat un cec în valoare de 360.000 de euro şi 500 de puncte ATP, în timp ce lui Federer i-a revenit un cec de 180.000 de euro şi 350 de puncte ATP.

Acesta este al doilea titlu de Masters câştigat de Nadal anul acesta, după ce s-a impus la Monte Carlo, tot în faţa lui Federer. Spaniolul a adunat astfel 11 titluri de Masters în întreaga sa carieră.

Aceasta este a 16-a partidă jucată de cei doi tenismeni, scorul general devenind 10-6 în favoarea spaniolului. Din toate aceste meciuri Nadal şi Federer au jucat 12 finale, dintre care 8 au fost câştigate de spaniol.