Rafael Nadal şi Tommy Robredo s-au calificat în sferturile turneului de la Barcelona. Numărul doi mondial a trecut de Feliciano Lopez în timp ce Robredo l-a învins pe Guillermo Canas.
Spaniolii fac legea în Openul Sabadell Atlantico din Catalunya. David Ferrer nu a avut probleme în faţa ecuadorianului Nicolas Lapenti, clasat pe locul 99 ATP. Al doilea favorit al întrecerii a cedat primul set dar le-a cucerit pe următoarele două şi s-a calificat în sferturi după 2 ore şi jumătate, scor final 4-6, 6-4, 6-4.
În următoarea rundă Ferrer va întâlni un compatriot, pe Tommy Robredo care a trecut în turul 3 de Guillermo Canas. Argentinianul venea cu avantajul întâlnirilor directe, 3-2 în faţa lui robredo însă a cedat primul set fără drept de apel, scor 6-1. Finalistul ediţiei trecute a turneului a încercat să revină în setul doi însă Robredo şi l-a trecut în cont cu 7-5 şi merge mai departe.
Rafael Nadal şi-a asigurat şi el prezenţa în sferturi după două seturi în compania lui Feliciano Lopez. Chiar dacă accidentările trecute au lăsat semne, numărul 2 mondial nu şi-a făcut de râs renumele pe zgură şi a câştigat a 100-a partidă din ultimele 101 disputate pe acestă suprafaţă, scor final 6-4, 6-3.
Tenis: Nadal a câştigat a 100-a partidă pe zgură din ultimele 101 disputate
Vineri, 02 Mai 2008 11:57
| Vot: |
0
|
180 vizualizari, 0 comentarii, 0 voturi
Taguri: Ferrer, Nadal, Tenis, Tommy Robredo, Turneul de la Barcelona,
Taguri: Ferrer, Nadal, Tenis, Tommy Robredo, Turneul de la Barcelona,
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Tenis: Andrei Pavel vrea să renunţe la activitatea sportivă
Vineri, 18 Aprilie 2008 11:48 - După demisia lui Năstase, favorită la şefia FRT este Ruxandra Dragomir
Sambata, 19 Aprilie 2008 18:56 - Tenis: Roger Federer s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Monte Carlo
Miercuri, 23 Aprilie 2008 16:58 - Tenis: Nadal şi Federer, în sferturi la Monte Carlo
Joi, 24 Aprilie 2008 15:44 - Tenis: Maria Şarapova şi Svetlana Kuzneţova vor participa la JO 2008
Luni, 28 Aprilie 2008 15:05 - Tenis: Rafael Nadal s-a calificat în turul trei al Open-ului Barcelona
Joi, 01 Mai 2008 09:28
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Baschet - Rezultatele înregistrate de echipele româneşti, miercuri, în cupele europene
Miercuri, 15 Octombrie 2008 22:21Echipa de baschet masculin Dinamo Bucureşti a învins astăzi formaţia bulgară Rilski Sportist Samokov, scor 88-79, într-un meci contând pentru etapa a 2-a din Grupa B a primei ediţii din Liga Balcanică şi a obţinut astfel...
Cupa României - Peseiro: "Voi trimite cea mai bună echipă în meciul cu Petrolul"
Miercuri, 15 Octombrie 2008 21:20Antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, a declarat astăzi că va trimite în teren cea mai bună echipă în meciul cu Petrolul, din 16-imile Cupei României, explicând că nu îşi permite să experimenteze introducerea unor jucători mai...
Cupa României - Antrenorul Dănuţ Oprea spune că Dunărea Galaţi trăieşte o perioadă de vis
Miercuri, 15 Octombrie 2008 20:21Antrenorul echipei Dunărea Galaţi, Dănuţ Oprea, a declarat astăzi, după calificarea în optimile Cupei României, că formaţia sa traversează o perioadă de vis, după ce a ajuns la al zecelea meci oficial fără înfrângere.
Tenis - Hănescu a abandonat în faţa lui Djokovic în turul 2 al turneului Masters de la Madrid
Miercuri, 15 Octombrie 2008 19:43Tenismenul român Victor Hănescu a fost eliminat astăzi în turul 2 al turneului de la Madrid, după ce a abandonat în faţa sârbului Novak Djokovic, la scorul de 6-7, 7-6, 3-1 în favoarea numărului 3 mondial.
Cupa României - Răzvan Lucescu afirmă că FC Braşov a câştigat fără dubii meciul cu Farul
Miercuri, 15 Octombrie 2008 18:34Antrenorul lui FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat astăzi, după victoria în faţa echipei Farul Constanţa, scor 1-0, în 16-imile de finală ale Cupei României, că elevii săi s-au impus pe merit, chiar dacă în prima repriză...
Cele mai CITITE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit duminică dimineaţă (8956)
- Cupa României: Programul şi rezultatele din 16-imi (6502)
- Golul lui Gourcuff, cel mai frumos din etapa a treia a Preliminariilor CM 2010 - VEZI VIDEO (1365)
- Antreneaza-te! Joacă şah impotriva calculatorului (1216)
- Suporterii de la U şi CFR au provocat incidente pe stadionul Ion Moina (1210)
Cele mai VOTATE din Sport
- Turneul de la Madrid: Rafael Nadal va juca pentru un loc în sferturi cu Richard Gasquet (3,88/5)
- Kaka şi-a imortalizat amprenta piciorului pe Pantheonul Gloriei de pe stadionul Maracana (3,8/5)
- Golul lui Gourcuff, cel mai frumos din etapa a treia a Preliminariilor CM 2010 - VEZI VIDEO (3,8/5)
- Procurorii de la DNA au instituit sechestru pe bunurile a opt oameni de fotbal (3,76/5)
- Lăcătuş: "Când crezi că simpla ta prezenţă rezolvă meciul, fotbalul te pedepseşte" (3,64/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit duminică dimineaţă (44)
- REALITATEA.NET prezintă LIVE Campionatul Mondial de Şah (11)
- Suporterii de la U şi CFR au provocat incidente pe stadionul Ion Moina (6)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Şoferul unui Ferrari care a omorât un tânăr la Timişoara ar putea fi eliberat pe cauţiune
Miercuri, 15 Octombrie 2008 20:23Procurorii timişoreni au atacat cu recurs, astăzi, hotărârea magistraţilor de la Judecătoria Timişoara potrivit cărora Iosif Cocoană, şoferul autoturismului Ferrari care a accidentat mortal un tânăr, poate fi eliberat pe...
- Curtea Constituţională: Majorarea salariilor dascălilor cu 50%, pensia la categoria I-II şi legea Curţii de Conturi, toate sunt constituţionale
- Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto
- Navigarea pe net stimulează creierul mai mult decât cititul unei cărţi
- Maşinile cu mai mult de trei pasageri vor avea prioritate în traficul bucureştean
- Legea mamelor a fost adoptată astăzi de Camera Deputaţilor
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Adrian Năstase: Sistemul de pensii pentru agricultori - noi detalii
- Cristian Teodorescu: Stănculescu şi Chiţac- cîte 15 ani de închisoare
- Răzvan Vintilescu: Te doare mintea! Lege de încurajat şpaga…
- Ioan T. Morar: Le vrem mai groase!
- Cârcotaşii şi Mondenii, pirataţi masiv pe net
- Madonna ar putea pierde 150 de milioane de lire sterline în urma divorţului
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 24 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 16.10 | 17.10 |
| Timişoara | 23 °C | 25 °C |
| Arad | 23 °C | 23 °C |
| Bacău | 22 °C | 18 °C |
| Braşov | 19 °C | 23 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 22 °C |
| Constanţa | 22 °C | 15 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3,7869 RON |
| 1 USD | 2,7822 RON |
| 1 GBP | 4,8719 RON |
| 1 CHF | 2,4481 RON |
| 100 HUF | 1,4357 RON |
| 100 JPY | 2,7506 RON |
| 1 BGN | 1,9362 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










