Omul de afaceri este acuzat în acest dosar de complicitate la dare de mită şi nu are nici o interdicţie impusă până în acest moment de procurori pe perioada urmăririi penale. El a informat însă anchetatorii despre intenţia sa de a pleca din ţară, iar ieri dimineaţă a luat avionul de pe Aeroportul Otopeni către Barcelona. Scopul vizitei, potrivit lui Gigi Becali, ar fi unul umanitar, Sponte urmând să plătească intervenţia chirurgicală pentru un prieten al patronului Stelei.
Vicepreşedintele clubului de fotbal Steaua va trebui totuşi să se întoarcă pentru audieri şi ori de câte ori va fi solicitat de procurori pentru acest lucru.
Urmărirea penală faţă de Sponte a început după ce, miercuri seara, a fost prins de procurori la Cluj având o servietă în care se aflau 1,7 milioane de euro. Banii ar fi fost destinaţi jucătorilor de la U cluj, dacă ar fi reuşit să câştige meciul cu CFR.
Teia Sponte a fost implicat în trecut în mai multe scandaluri privind afacerile imobiliare ilegale. Presa a scris despre el că ar fi primit cadou de la Ministerul Agriculturii la finalul guvernării PSD, 57 de hectare de teren situate la marginea Bucureştiului. De asemenea, înainte de a ajunge pe mâna lui Adrian Năstase, terenul care stă la baza dosarului Mătuşa Tamara, ar fi fost recuperat şi vândut de omul de încredere al lui Teia Sponte.
1 EUR= 4.2817 RON 
Feedback

















