Începând cu luna iulie, taxa verde se va plăti pentru toate electronicele, electrocasniscele şi sursele de iluminat. Până acum taxa ecologică se achita doar pentru produsele IT şi pentru comunicaţii. Asociaţiile care se ocupă de gestionarea şi reciclarea deşeurilor în acest domeniu au stabilit şi cât vor plăti consumatorii care vor cumpăra astfel de echipamente.
Cei mai mulţi bani vor fi plătiţi la cumpărarea frigiderelor. În funcţie de capacitate, valoarea timbului verde în care este inclusă şi TVA poate ajunge până la 37 de lei. Taxa verde va fi mai mare şi pentru televizoarele cu plasmă, 21 de lei, dar şi pentru electrocasnicele mari, cum ar fi maşinile de spălat rufe şi vase sau maşinile de gătit electrice - 15 lei.
La polul opus, românii vor plăti cele mai mici sume pentru combine muzicale, DVD-uri sau unelte electrice - 4 lei, iar pentru aparate radio, CD playere şi Mp3 pleyere portabile - 2 lei. Pentru sursele de iluminat, consumatorii vor plăti mai puţin de un leu. Aceste valori ale timbrului verde sunt provizorii, urmând ca în aceste zile, cele două asociaţii care se ocupă de gestionare şi reciclare a deşeurilor să primească avizul reprezentanţilor Ministerului Mediului.





Taxă verde pentru electronice şi electrocasnice
Vineri, 29 Iunie 2007 15:08
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Taxa verde scumpeşte electronicele
Vineri, 08 Decembrie 2006 08:15 - Ministerul Mediului nu face derogări de la taxa verde pentru electrocasnice
Miercuri, 21 Martie 2007 13:32 - Preţurile explodează! Vom plăti mai mult pentru concediul pe litoralul românesc, electrocasnice şi ţigări
Duminica, 01 Iulie 2007 01:12 - Unii comercianţi plătesc taxa verde din propriul buzunar
Luni, 02 Iulie 2007 18:22 - Taxă verde în locul celei de primă-înmatriculare
Vineri, 14 Septembrie 2007 18:20 - Se ieftineşte timbrul verde pentru electronice
Luni, 04 Februarie 2008 19:23 - Taxa verde pentru aparatele electrice şi electronicele s-a micşorat
Sambata, 01 Martie 2008 07:48
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Varujan Vosganian: Anul agricol 2008 va fi foarte bun
Astazi, ora 22:52Invitat la emisiunea "3x3'", realizată de Stelian Tănase, ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a încercat să explice românilor de ce NU trebuie să se teamă de scumpiri. Impactul creşterii preţului gazelor cu 20 la sută în...
Leul s-a apreciat în raport cu euro timp de aproape 10 şedinţe consecutive
Astazi, ora 18:17Leul a intrat în perioada de graţie. Moneda naţională s-a apreciat în raport cu euro, timp de aproape 10 şedinţe consecutive. Astfel, în această perioadă, leul s-a scumpit cu aproximativ 60 de bani şi a ajuns, pe piaţa...
Se scumpesc creditele în euro
Astazi, ora 06:22Bancherii din România îşi fac deja calcule de majorări ale dobânzilor după ce Banca Centrală Europeană a crescut dobânda-cheie cu 0,25 de puncte procentuale, la 4,25 la sută, din cauza inflaţiei prea mari. Cele mai multe...
Asociaţii Porsche România au hotărât divizarea parţială a companiei
Vineri, 04 Iulie 2008 22:12Asociaţii Porsche România au decis ca societatea să fie divizată parţial si au împuternicit administratorii acesteia să semneze transferul unei părţi a patrimoniului societăţii către Porsche Immobilien SRL, se arată...
Plătitorii taxei auto îşi pot înmatricula maşinile fără să mai ia în calcul taxa de poluare
Astazi, ora 13:00Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile au semnat un ordin comun prin care persoanele care au plătit taxa auto până la finalul lunii iunie îşi pot înmatricula maşinile fără...
WIIW: Economia României ar putea creşte cu 6,5% în 2008
Vineri, 04 Iulie 2008 21:58Produsul intern brut (PIB) al României va spori cu 6,5% în acest an, mai mult decât în anul anterior (6%), iar inflaţia medie anuală se va accentua la 8%, de la nivelul de 4,8% atins în 2007, potrivit unor estimări realizate...
Cele mai CITITE din Economie
- Plătitorii taxei auto îşi pot înmatricula maşinile fără să mai ia în calcul taxa de poluare (1364)
- Ziua: Banii percepuţi populaţiei pe gazele naturale ajung în buzunarele "băieţilor deştepţi" (737)
- Un arădean a primit diferenţa de bani între vechea şi noua taxă auto (669)
- Factura la gaze se calculează în funcţie de calitatea gazelor - Cum comentaţi? (544)
- BCE majorează dobânda de politică monetară la 4,25% (450)
Cele mai VOTATE din Economie
- Factura la gaze se calculează în funcţie de calitatea gazelor - Cum comentaţi? (3,76/5)
- Ziua: Banii percepuţi populaţiei pe gazele naturale ajung în buzunarele "băieţilor deştepţi" (3,48/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
- Factura la gaze se calculează în funcţie de calitatea gazelor - Cum comentaţi? (32)
- Plătitorii taxei auto îşi pot înmatricula maşinile fără să mai ia în calcul taxa de poluare (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- S-au afişat rezultatele parţiale la bacalaureat - VEZI NOTELE
- Radu Berceanu, reconfirmat ca preşedinte al PD-L Dolj, după ce îşi anunţase demisia
- Mircea Geoană atacă femeile democrat-liberale: model cu decolteuri mari, cu fuste scurte şi creier mic
- Exclusivitate: Roxana Popescu, femeia care a ajutat-o pe copila de 11 ani, a acordat un interviu la Realitatea TV
- Factura la gaze se calculează în funcţie de calitatea gazelor - Cum comentaţi?
- Dumitru Dragomir: S-a organizat o comisie de anchetă care va face un raport despre deciziile comisiilor
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Budapesta: Participanţii la parada Gay Pride au fost atacaţi cu sticle incendiare
Astazi, ora 22:59Violenţe fără precedent cu prilejul paradei gay de sâmbătă de la Budapesta. Extremiştii de dreapta i-au atacat cu pietre şi cocktail-uri Molotov pe participanţii la parada anuală a homosexualilor. Poliţia a arestat 45 de...
- Cadavrul din maşina căzută în Lacul Tarniţa a fost adus la suprafaţă
- Oficialii chinezi au apelat la consilieri americani pentru a-şi pregăti frumoasele majorete la Jocurile Olimpice
- O fabrică germană a fost închisă pentru că este bănuită de implicare în scandalul brânzei reciclate
- Universitatea Craiova-Metalurg Doneţk 0-2, într-un meci amical disputat în Olanda
- Turneul celor trei naţiuni: Noua Zeelandă a învins cu 19-8 Africa de Sud
- Varujan Vosganian: Anul agricol 2008 va fi foarte bun
Trimite-ne mesaje
![]() |
Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 28 °C | 33 °C |
| Arad | 28 °C | 28 °C |
| Bacău | 27 °C | 31 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 25 °C | 31 °C |
| Constanţa | 27 °C | 32 °C |
| Europa | 06.07 | |
| Atena | 37 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 30 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6139 RON |
| 1 USD | 2,3021 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,2442 RON |
| 100 HUF | 1,5457 RON |
| 100 JPY | 2,156 RON |
| 1 BGN | 1,8477 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








