Reprezentanţii companiei Tarom au chemat în garanţie, la un termen anterior, societatea Romatsa, în ideea de a plăti eventualele daune stabilite de instanţă pentru victimele accidentului aviatic de pe aeroportul Otopeni. La termenul de miercuri, reprezentanţii Romatsa au chemat la rândul lor, în garanţie, aeroportul Otopeni şi societatea UTI Gemmo, urmând ca magistraţii Tribunalului Bucureşti să dicute această cerere peste 3 luni. Avocatul pasagerilor, Mariana Ştefan, a declarat, miercuri, că numărul pasagerilor a rămas la 57.

De asemenea, Tarom solicită instanţei să admită ca probă Raportul Ministerului Transporturilor făcut pentru a elucida cauzele accidentului de pe Otopeni. Preşedintele Comisiei tehnice de anchetă din Ministerul Transporturilor, Mircea Alexandru Ciucă, a anunţat, pe 19 februarie 2008, finalizarea raportul asupra accidentului cursei charter Tarom, produs în 30 decembrie 2007, pe Aeroportul Henri Coandă.

Concluzia comisiei tehnice de anchetă arată că "nu s-au respectat întocmai regulile pentru cei trei controlori din turnul de control. Nu au fost respectate procedurile de vizibilitate redusă. Nu s-au respectat convorbirile telefonice între controlorul de trafic aerian şi echipa de balizaj. Nu a fost informat turnul de control de componenţa exactă a echipei care se afla pe pistă şi care era formată din patru persoane şi două autovehicule".


Cererea de chemare în garanţie a Romatsa a fost depusă de Tarom la termenul din 7 mai de la Tribunalul Bucureşti a procesului în care pasagerii cursei din 30 decembrie cer daune în urma accidentului aviatic. Romatsa este compania care deţine controlul traficului pe aeroport.

Avocatul pasagerilor, Mariana Ştefan, a declarat că despăgubirile cerute, în valoare de aproximativ 520.000 de euro de persoană, ar trebui plătite de cei care au cauzat accidentul, adică de compania Tarom. De asemenea, aceasta a afirmat că despăgubirile sunt justificate de faptul că pasagerii au suferit pierderi materiale, dar şi morale.

Primul termen al procesului intentat Tarom a avut loc pe 9 aprilie, la Tribunalul Bucureşti. Iniţial, doar 15 pasageri s-au plâns, în instanţă, în legătură cu accidentul din decembrie 2007, de pe Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti.

Pasagerii avionului au acţionat în judecată SC Tarom SA şi SC Tez Tour România, aceasta din urmă fiind compania de turism de la care şi-au procurat biletele. Pasagerii solicită daune materiale cauzate de întârzierea avionului, daune de circa 5.000 euro pentru fiecare reclamant. De asemenea, ei cer şi daune materiale, din cauză că nu au mai putut avea o vacanţă, adică 20.000 euro de persoană. Pasagerii cer nu mai puţin de 500.000 de euro fiecare, pentru daunele cauzate de traumele suferite în urma accidentului.