Călin Popescu Tăriceanu crede că legea supremă trebuie modificată şi
trebuie adoptat unul dintre modelele de succes în statele democratice:
republica parlamentară sau monarhia constituţională. El spune că, în
acest moment, instituţia prezidenţială iese din cadrul celor trei
puteri care asigură separaţia puterilor şi echilibrul într-un stat. De
aceea, precizează el, republica prezidenţială este periculoasă şi duce la acapararea
puterii de către un singur om.
"România poartă mai degrabă amprenta unei republici parlamentare în
care principiul fundamental e controlul şi echilibrul reciproc al
puterilor în stat.(...) Există în România o instituţie, instituţia
prezidenţială care iese din acest cadru. Ea nu face parte din această
arhitectură constituţională şi nu e supusă controlului sau nu face
parte din echilibrul instituţional", a făcut premierul o analiză a
instituţiilor.
Preşedintele PNL a făcut referiri la
comportamentul prezidenţial. "În momentul în care o persoană încearcă
în funcţie de cultura şi viziunea politică pe care o are, să depăsească
limitele spiritului şi literei Constituţiei, încep să apară conflictele
între instituţiile statului. Acesta a fost unul dintre factorii
fundamentali care au minat acţiunea guvernamentală şi progresul
României în aceşti patru ani. Este evident că va trebui în viitor să
ţinem seama ca Constituţia să definească mai clar atributele puterilor
în stat în aşa fel încât acţiunea politică să nu fie determinată de
umorile persoanelor care ocupă vremelnic anumite funcţii", a subliniat
Tăriceanu.
Tăriceanu şi-a exprimat şi îngrijorarea că intelectuali români de seamă
nu sesizează şi pledează pentru o formulă de mână forte, aşa cum a
existat în perioada fascismului şi a dictaturii.
"Sunt îngrijorat când văd oameni cu pregătire care par să ignore
aceste elemente simple. Nu pot să uit perioada neagră prin
care am trecut eu şi părinţii voştri", a mai spus premierul.
În cazul unei republici parlamentare, preşedintele este ales de către Parlament, iar în cazul monarhiei constituţionale, şeful statului, adică monarhul, are un rol simbolic, fără putere executivă. În acest moment, România este republică semi-prezidenţială, preşedintele este ales de popor şi face parte din puterea executivă.
Părerile liderului PNL nu sunt împărtăşite, însă, de întreaga clasă politică. Preşedintele PD-L, Emil Boc, pledează pentru republica prezidenţială. Aceeaşi părere o împărtăşesc şi social-democraţii.
1 EUR= 4.1298 RON 











Feedback
Aplica pe jobs.realitatea.net