"Cred că nu găsim pe nimeni care să se poată lua la întrecere cu PD-L în privinţa propunerilor populiste. În România, miniştrii parlamentari şi neparlamentari nu se bucură de imunitate", a afirmat Tăriceanu. El a argumentat că, într-o simplă trecere în revistă a evenimentelor recente, se poate constata că unii membri ai Guvernului, "destul de mulţi", "au trebuit să se confrunte cu diferite plângeri făcute împotriva lor, motiv pentru care au ajuns să-şi piardă mandatele ministeriale fără să se bucure de niciun fel de imunitate".
"Faptul că fostul ministru al Armatei (Teodor Atanasiu, n.r.) a ajuns să demisioneze din cauză că a fost obiectul unei plângeri penale, care după aceea s-a soldat cu neînceperea urmăririi penale, este dovada că nu există niciun fel de imunitate a miniştrilor. Cred că miniştrii trebuie să răspundă pentru faptele lor, care nu pot să exceadă cadrul legii. De-aici mai departe, totul nu este decât populism", a afirmat Tăriceanu.
PD-L va depune o iniţiativă legislativă de modificare a Legii răspunderii ministeriale în sensul eliminării votului Camerei Deputaţilor sau Senatului pentru începerea urmăririi penale a miniştrilor-parlamentari, a anunţat duminică preşedintele democrat-liberalilor, Emil Boc.
Legea răspunderii ministeriale a fost însă truchiată prin declararea
mai multor articole drept neconstituţionale de către CCR. Tot CCR a
stabilit că foştii sau actualii miniştri care sunt şi parlamentari nu
pot fi urmăriţi penal fără aprobarea Camerei din care fac parte, ei
având un regim privilegiat chiar în raport cu simplii parlamentari
care, conform Constituţiei, pot fi cercetaţi fără acordul
Parlamentului. Avizul Legislativului intervine în situaţia simplilor
parlamentari doar în cazul în care se pune problema arestării,
reţinerii sau percheziţiei. Tot Constituţia prevede că şi şeful
statului beneficiază de imunitate pe durata mandatului său.
În prezent, patru foşti sau actuali demnitari - deputaţii PSD Adrian
Năstase şi Miron Mitrea, precum şi senatorii Paul Păcuraru (PNL) şi
Codruţ Şereş (PC) sunt în vizorul procurorilor. Parlamentul nu a avizat
însă începerea urmăririi penale în cazul celor patru, discuţiile urmând
să fie reluate în sesiunea parlamentră din toamnă.










