Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Agriculturii Dacian Cioloş au lansat ieri, în judeţul Giurgiu, Ghidul Solicitantului pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Vizita a reprezentat lansarea în teritoriu a Planului Naţional

Planul a fost aprobat după multe luni de negociere între autorităţile române şi reprezentanţii Comisiei Europene. Prin acest plan se vor derula, până în 2013, fonduri europene de peste opt miliarde de euro, fonduri provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală.

Ghidul lansat ieri este menit să-i ajute pe ţărani, inclusiv pe micii producători agricoli, să formuleze proiecte cu care să poată accesa bani de la Uniunea Europeană. Primele fonduri vor ajunge în ţară în mai, cu condiţia ca fermierii să depună proiectele în timp util.