Italia nu va introduce restricţii de muncă pentru români şi nici nu-i va expulza decât în cazuri extrem de grave. Anunţul a venit la sfârşitul întâlnirii de la Roma de miercuri, dintre premierul Călin Popescu Tăriceanu şi omologul său italian Romano Prodi. Tot azi, primul ministru român, aflat în vizită oficială în Italia, a fost primit în audienţă şi de papa Benedict al XVI-lea.

Premierul italian Romano Prodi a declarat la finalul întrevederii că în Europa există o liberă circulaţie a tuturor persoanelor. "Nu trebuie să confundăm infracţionlitatea cu muncitorii", a completat primul-ministru italian. Romano Prodi a adăugat că Italia nu va modifica nimic în legislaţia privind forţa de muncă.

Prodi a precizat că decretul de lege, în care se prevede expulzarea imigranţilor infractori, este în deplină concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene. Totuşi, Romano Prodi a dat asigurări că românii vor fi expluzaţi din Peninsulă doar dacă au comis infracţiuni extrem de grave.

Premierul italian a menţionat că autorităţile române vor colabora cu cele italiene şi că se vor adopta măsuri noi pentru a realiza integrarea socială a romilor.

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că "a fost creat un grup de lucru pentru integrarea minorităţilor". Premierul Tăriceanu consideră că această cooperare dintre România şi Italia trebuie să constituie baza pentru găsirea soluţiilor în ceea ce priveşte stăpânirea şi stoparea fenomenului infracţional. Tăriceanu a afirmat că lipsa mijloacelor de existenţă şi a educaţiei conduc spre infracţionalitate.

"Nu manifest toleranţă faţă de românii care comit infracţiuni", a spus primul-ministru român. Mai mult, el a susţinut că "România nu are de gând să exporte criminalitatea în Uniunea Europeană".

"Doresc să cer autorităţilor italiene să asigure protecţia românilor care muncesc cinstit în Italia şi care reprezintă majoritatea covârşitoare, care se bucură de aprecierea şi încrederea celor care i-au angajat", a declarat Tăriceanu.

De asemenea, premierul Călin Popescu Tăriceanu şi omologul său italian au anunţat la Roma că au semnat împreună o scrisoare către preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso în care îi solicită elaborarea de politici aplicabile întregii Uniuni Europene referitoare la grupurile defavorizate, în special romi, precum şi de politici de integrare socială şi migraţie la nivel comunitar.

Vizita lui Tăriceanu la Roma coincide cu momentul în care Comisia pentru Afaceri constituţionale a Senatului italian trebuie să îşi dea avizul asupra decretul-lege de expulzare a imigranţilor periculoşi. Acesta a fost dezbătut marţi de comisie, după ce Guvernul de la Roma l-a adoptat săptămâna trecută.