Premierul Călin Popescu Tăriceanu invită partidele parlamentare la consultări privind Tratatul Constituţional al Uniunii Europene şi fixarea datei alegerilor pentru Parlamentul European.

Tăriceanu a anunţat, luni, la finalul Biroului Politic Central al PNL, că invită partidele pentru a formula un punct de vedere oficial al României, în condiţiile în care, la nivel european, există un blocaj din cauza poziţiilor divergente exprimate de Olanda şi Franţa. Consultările ar urma să definească poziţia României în perspectiva Consiliului European care va avea loc în această săptămână.

Consultările ar trebui să aibă loc până joi, după cum a precizat premierul. El a mai spus că va avea discuţii separate şi cu membrii comisiilor parlamentare pentru politică externă şi pentru afaceri europene. Cu prilejul consultărilor cu partidele parlamentare, spune Tăriceanu, va fi abordată şi problema fixării datei alegerilor pentru Parlamentul Europoean, având în vedere că, potrivit Tratatului de Aderare la UE, România este obligată să organizeze scrutinul până la sfârşitul anului în curs.

Tăriceanu a susţinut că tema Tratatului Constituţional a fost principalul subiect al discuţiilor din cadrul BPC, întrucât a dorit să cunoască punctul de vedere al liberalilor. Liderul PNL a susţinut că liberalii doresc ca UE să aibă instrumentele necesare pentru a juca un rol important în domeniul politicii externe şi al securităţii, la nivel mondial. "Vrem o Uniune cât mai puternică şi acesta este mesajul PNL", a comentat Tăriceanu.

Sursă: NewsIn