Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că situaţia de la Ministerul Justiţiei trebuia rezolvată în cel mai scurt timp. "Dacă România are în acest moment o problemă, atunci aceea este cea de la Justiţie", a susţinut Tăriceanu.
Primul-ministru a precizat că numirea lui Meleşcanu în funcţia de ministru al Justiţie se doreşte a fi o soluţie la criza din acest domeniu. "Meleşcanu a făcut faţă foarte bine la Ministerul Justiţiei pe perioada interimatului", a adăugat Tăriceanu.
De asemenea, premierul a precizat că renunţarea la nominalizarea Noricăi Nicolai este o urmare a deciziei Curţii Constituţionale, şi nu are niciun motiv politic. Tăriceanu a susţinut că Biroul Politic al PNL i-a acordat un vot de înceredere Noricăi Nicolai.
Călin Popescu Tăriceanu a reiterat faptul că nominalizarea lui Radu Stroe la Ministerul Apărării nu schimbă cu nimic poziţia României faţă de NATO şi UE.
Liderul PNL a mai spus că nu este nevoie de o restructurare a Guvernului şi că nu s-a discutat varianta alegerilor anticipate.
Primul-ministru a declarat că ieri a trimis preşedintelui Traian Băsescu nominalizările la Justiţie şi la Apărare.
Tăriceanu: Meleşcanu a făcut faţă foarte bine la Ministerul Justiţiei pe perioada interimatului
Luni, 11 Februarie 2008 14:46
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Boc: Guvernul a intrat într-o stare de "degringoladă şi agonie"
Luni, 11 Februarie 2008 16:40 - Hotnews: Băsescu refuză revocarea lui Teodor Meleşcanu de la Apărare
Marti, 12 Februarie 2008 14:22 - V. Ponta: Războiul dintre şeful statului şi premier va continua
Marti, 12 Februarie 2008 14:31 - Tăriceanu: Este greu să găseşti miniştri care să îi fie simpatici preşedintelui
Vineri, 15 Februarie 2008 06:57 - Teodor Meleşcanu ar prefera să fie ministru de Externe
Marti, 19 Februarie 2008 17:46 - Începe numărătoare inversă pentru numirea unui ministru la Justiţie
Sambata, 23 Februarie 2008 09:27 - NewsIn: Interimatul lui Meleşcanu la Justiţie ar putea fi prelungit
Vineri, 29 Februarie 2008 11:08 - Preşedintele l-a invitat pe premier la consultări pe tema portofoliului de la Justiţie
Vineri, 29 Februarie 2008 15:29
Comentariile cititorilor
22. Groza Mircea.
Miercuri, 13 Februarie 2008 00:21
| Raspunde la comentariu
21. Groza Mircea.
Marti, 12 Februarie 2008 23:58
20. mmm
Marti, 12 Februarie 2008 14:14


19. Maria
Marti, 12 Februarie 2008 11:07
18. Kitty
Marti, 12 Februarie 2008 09:48
17. Gicu
Marti, 12 Februarie 2008 09:10
16. George
Marti, 12 Februarie 2008 09:02
15. Bebete Mimi
Marti, 12 Februarie 2008 08:40
14. Lazar
Marti, 12 Februarie 2008 07:59
13. LA PAŞA ViNE UN MELEŞCAN
Marti, 12 Februarie 2008 07:06
12. S.Alexandru
Marti, 12 Februarie 2008 06:53
11. Anonim
Luni, 11 Februarie 2008 23:40
10. Ierdan
Luni, 11 Februarie 2008 22:08
9. crux
Luni, 11 Februarie 2008 20:29
8. IOANA
Luni, 11 Februarie 2008 20:24
7. george
Luni, 11 Februarie 2008 20:21
6. Maria
Luni, 11 Februarie 2008 19:25
5. Stanga Oprea
Luni, 11 Februarie 2008 18:47
4. Ady
Luni, 11 Februarie 2008 16:39
3. Stef
Luni, 11 Februarie 2008 15:35
2. popescu aurel
Luni, 11 Februarie 2008 15:28
1. Anonim
Luni, 11 Februarie 2008 14:59
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Parlamentarii au început să respingă pomenile electorale. Cum comentaţi?
Astazi, ora 07:39După ce pregătiseră o avalanşă de legi populiste care stăteau să cadă direct în capul Guvernului, deputaţii au revenit cu picioarele pe pământ. Ei au început să respingă pe bandă rulantă cadourile pentru electorat. Cu...
Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
Marti, 07 Octombrie 2008 19:45De când a fost numit ministru al Educaţiei, din luna aprilie 2007, Cristian Adomniţei a oferit momente "de neuitat". Numărul steluţelor de pe steagul UE, greşeli gramaticale grave sau momente penibile au reprezentat doar câteva...
Viitorii senatori vor primi purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini
Astazi, ora 07:37Purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le vor avea viitorii senatori. Marţi, Biroul permanent al Senatului a dat publicităţii proiectul de buget pe anul...
Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
Astazi, ora 04:42Petre Roman a calificat, marţi, acuzaţiile preşedintelui Băsescu, potrivit cărora îşi face campanie electorală în diaspora în calitate de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate, ca fiind "mincinoase...
Guvernul a chemat la consultări marile confederaţii sindicale
Astazi, ora 04:41Premierul Tăriceanu a invitat sindicatele, vineri, la ora 13:00, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre subiecte "aflate în atenţia Guvernului şi a sindicatelor" şi despre implicaţiile evoluţiei pieţelor financiare la nivel...
Cele mai CITITE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (6503)
- Inedit! Un cuplu liberal care candidează în Bucureşti îşi expune viaţa personală pe blog după modelul Big Brother (5542)
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei (2438)
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat (2165)
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură (2061)
Cele mai VOTATE din Politică
- Tăriceanu: Înlocuirea lui Adomniţei este un avertisment şi pentru secretarii de stat din minister (3,56/5)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (3,24/5)
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (3,2/5)
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat (3,2/5)
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (136)
- Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi? (61)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (37)
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură (33)
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei (30)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 07:50Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un tânăr fără permis, aflat la volanul unui bolid de lux, a încălcat legislaţia rutieră în faţa poliţiştilor
Astazi, ora 07:36Caii putere i-au dat curaj şi tupeu unui tânăr. Chiar dacă avea permisul suspendat de o lună de zile, un tânăr de 26 de ani, din Timişoara a crezut, aseară, că dacă se află la volanul unui bolid de aproape 100.000 de euro,...
- Poliţiştii ilfoveni au confiscat numeroase produse contrafăcute
- La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
- SUA şi India vor semna acordul de cooperare în domeniul nuclear civil
- Un TIR cu 133.000 de pachete de ţigări a fost confiscat la Galaţi
- Tudor Chirilă: Despre orgoliul de brand, oameni şi umilinţă
- Corina Creţu: Amendamente la Raportul privind situaţia romilor
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












