Foto: gaudeamus.ro

Joi, în cadrul Târgului Gaudeamus, Nicolae Manolescu a lansat "Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură". Autorul a declarat că nu doreşte ca ceea ce a spus în carte să fie contestabil sau incontestabil. Nu este o biblie, este o carte. Cu cât mai multe sunt contestate, cu atât discuţiile despre carte sunt mai vii. Manolescu a subliniat că a lucrat la această carte timp de 25 de ani, "poate părea excesiv de mult pentru o cărămidă de carte care este expresia unei subiectivităţi", rezultatul lecturilor de-a lungul vieţii, a completat autorul.

Numai sâmbătă, aproape 25.000 de oameni au vizitat târgul. Nu au lipsit dezbaterile pe teme politice şi lansările de carte. Ca la orice târg, clienţii au fost atraşi au ţinut cont şi de calitate şi de preţuri. Tot sâmbătă, Gabriel Liiceanu a lansat volumul "Scrisori către fiul meu".

Târgul a găzduit peste 400 de evenimente, în majoritate lansări de volume ale autorilor români şi ale celor străini traduşi în limba română.

Potrivit directorului executiv al târgului, Vladimir Epstein, printre punctele de atracţie la Gaudeamus 2008 s-au numărat lansarea volumului "O istorie critică a literaturii române" de Nicolae Manolescu şi vernisajul expoziţiei "Leonardo da Vinci - Invenţiile unui geniu", care a avut loc pe 19 noiembrie, unde au putut fi văzute reproduceri ale maşinilor inventate şi proiectate de marele om de ştiinţă italian, concepute de specialiştii muzeului Leonardo da Vinci din Florenţa.

Din totalul expozanţilor, 40% au fost edituri româneşti, iar 36% - edituri străine.