Ţăranii din Vidra ar depune moţiune de cenzură în Parlament pentru salarii mai mari
La câţiva kilometri de Bucureşti, ţăranii din Vidra ar depune propria lor moţiune de cenzură în Parlament. O moţiune care are ceva din declaraţia de la Islaz. Să ia de la bogaţi şi să dea la săraci. Să fie bani pentru profesori, dar şi pensii mai mari. Şi încă ceva mai vor vidrenii preţuri mai mici, că iarna bate la uşă şi cheltuielile îi copleşesc.
Tuşa Veta are 76 de ani şi nu stă cât e ziua de lungă. Azi mătură
frunzele, mâine o ia de la cap, că doar e toamnă. Trăieşte singură,
dintr-o pensie de 300 de lei şi e dezamăgită de politicieni.
''Pe toţi i-am iubit, pe toţi i-am votat, în toţi am avut încredere, acu nici în mine nu mai am'', spune acum tuşa Veta.
Mătuşa le ţine partea profesorilor şi chiar are argumente mai bune decât liderii lor de sindicat.
''Să le dea bani săracii că învaţă copiii şi dacă nu e ei ce facem şi aşa suntem în urmă cu învăţământul. Pentru ei are bani să facă blocuri, vilane, pentru ţărani şi pensionari n-are'', mai spune bătrâna.
Vecina e de aceeaşi părere. Să dea bani la toată lumea. La două case mai încolo, două surate mai schimbă o vorbă. Discuţia e
legată tot de preţuri. Dacă ar fi ele la conducerea ţării ar da bani la toată lumea, se laudă ele.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012








Feedback

