Articolele care contin tag-ul "stâncă"
Circulaţia pe Valea Oltului, în zona Brezoi, a fost închisă de la 11.30 la 12.30
Joi, 23 Iulie 2009 11:01Circulaţia pe Valea Oltului, în zona Brezoi, a fost închisă între orele 11.30 şi 12.30. Măsura a fost luată pentru a permite efectuarea unui experiment.
Turiştii care merg în Neamţ pot practica "free climbing" pe pereţii de stâncă
Duminica, 12 Iulie 2009 10:08Free climbing şi bouldering sunt două sporturi extreme. Te caţeri pe munte folosindu-te doar de mâini şi de picioare ca să ajungi în vârful unui munte sau al unei stânci, fără alt ajutor, coardă sau carabinieră.
A fost descoperită o nouă specie de peşte care se caţără pe stânci
Sambata, 24 Ianuarie 2009 13:28O nouă specie de peşte somn a fost descoperită în apele Venezuelei. Acesta se caţără pe stânci folosindu-şi aripioarele pelviane extrem de flexibile şi gura precum nişte instrumente de agăţat. Această tehnică de...
Căutătorii de aur din Munţii Căpăţânii au fost amendaţi cu 18.000 lei
Miercuri, 03 Decembrie 2008 17:32Celor trei bărbaţi care s-au aventurat luni seara pe masivul Buila Vânturariţa le-au fost întocmite procese verbale de contravenţie pentru încălcarea legii ariilor protejate, fiecare în valoare de 6.000 lei.
Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei
Marti, 02 Decembrie 2008 00:55Misiune urgentă pentru salvamontiştii din judeţul Vâlcea. Aceştia au recuperat trei turişti peste care a căzut o bucată de stâncă în Cheile Bistriţei. Cei trei se pare că sunt căutători de aur.
Drăgănescu vede un complot la Braşov! Stanca, acuzată că şi-a înscenat accidentarea
Luni, 10 Noiembrie 2008 02:50Antrenorul federal Remus Drăgănescu a declarat că handbalista Ionela Gâlcă Stanca de la Rulmentul Braşov şi-a înscenat accidentarea din meciul cu VOC Amsterdam, scor 49-15, din Cupa EHF, împreună cu medicul echipei, Florin...
Tom Cruise nu a murit!
Joi, 16 Octombrie 2008 19:51Probabil că mulţi dintre voi nici nu şi-au pus această problemă, dar actorul a ţinut să precizeze că este teafăr şi nevătămat, după apariţia unui articol în care se spunea că Tom Cruise a plecat dintre noi. Citeşte...
24 de persoane şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren, la Cairo
Sambata, 06 Septembrie 2008 18:0524 de oameni au murit, iar 36 sunt răniţi grav în urma unei alunecări de stânci produse într-un cartier sărac din Cairo.
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
Astazi, ora 13:32Nu doar rolurile sale au făcut istorie, pe scena teatrului sau pe marile şi micile ecrane, ci şi replicile unor personaje, cărora maestrul le-a dat o interpretare magistrală.
- "Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
- Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
- Maestrul Dinică şi interviurile sale: "Cred că nu aş şti să mă joc pe mine, e poate cel mai greu rol"
- Băsescu, despre sesizarea PNL către CSM: Antonescu are o problemă de cunoaştere a instituţiilor
- Cazurile de gripă A (H1N1) din România au depăşit astăzi 1.000!
- Guvernul Boc 2 poate trimite Parlamentului proiectul de buget pe 2010
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele
- Dau sutana pe ochiul dracului: Preoţii sunt dispuşi să politizeze slujba religioasă
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
- VIDEO / Golul lui Onofraş, contra lui Rangers, e pe locul 4 în Top 10 al săptămânii
- EXCLUSIV / Suporteri stelişti evacuaţi de pe stadionul lui Fener, la ordinul lui Argăseală


Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net

Cele mai CITITE
- DINASTIILE: La Universitatea Agronomică din Iaşi un sfert dintre cadrele didactice sunt înrudite între ele ()
- Costi Rogozanu: Bătălia celor două ne-realităţi. Aia din teren şi aia de la televizor ()
- DINASTIILE: Fiicele şi cumetriile de la EnergoNuclear ()
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc

Cele mai VOTATE
- EXCLUSIV/ Mobilierul pentru străini, o afacere prosperă pe timp de criză (0/5)
- Circa 50 de studenţi ai UBB Cluj-Napoca au protestat faţă de demiterea unuia dintre profesori (0/5)
- Bucureştenii conduc în topul celor care s-au împrumutat la bănci (0/5)

Cele mai COMENTATE
- Maestrul Gheorghe Dinică a încetat din viaţă ()
- DINASTIILE: La Universitatea Agronomică din Iaşi un sfert dintre cadrele didactice sunt înrudite între ele ()
- Costi Rogozanu: Bătălia celor două ne-realităţi. Aia din teren şi aia de la televizor ()
- DINASTIILE: Fiicele şi cumetriile de la EnergoNuclear ()

Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia





Alerte
Feed