



Ghişe se întoarce în PNL
Vineri, 10 Noiembrie 2006 18:35Deputatul Ioan Ghişe a declarat, vineri, că a fost înştiinţat de Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL că i-a fost admisă contestaţia formulată la decizia Delegaţiei Permanent de a-l exclude din PNL pe motiv că a colaborat cu Securitatea. Ghişe a precizat că, pe 30 octombie, un complet de judecată a Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL a judecat cazul său, doi dintre membri votând în favoarea sa, în vreme ce al treilea a votat pentru menţinerea deciziei Delegaţiei Permanente. "Am fost sunat de secretara Curţii, care mi-a comunicat decizia şi mi-a promis că luni voi primi hârtia oficială", a spus el. Deputatul a precizat că este în continuare de partea platformei Stolojan, citându-l, însă, pe Tăriceanu. "Nu s-a schimbat nimic. După cum spunea...

Reguli noi în avioanele europene
Securitate sporită în transportul aerian. De luni, pasagerii din Uniunea Europeană vor trebui să se supună unor reguli mai stricte atunci când se vor îmbarca în avion. Noul regulament european...
Reparaţiile observatorului spaţial Hubble vor periclita securitatea astronauţilor
NASA a anunţat că va extinde durata de funcţionare a telescopului spaţial Hubble, până în 2013. Această decizie prezintă riscuri deosebite pentru echipajele navetelor aflate în spaţiu. ...
Film documentar controversat, prezentat la Sibiu
Organizatorii Astra Film Fest 2006 au prezentat, vineri, documentarul "Campionii Balcanilor", un film despre relaţiile dintre românii şi maghiarii din Transilvania, de după 90. Documentarul...
Premierul cere SIE şi CNSAS să verifice informaţiile despre Vosganian
Călin Popescu Tăriceanu a cerut, vineri, directorului SIE şi preşedintelui CNSAS, printr-o scrisoare oficială, verificarea informaţiilor apărute în cotidianul Jurnalul Naţional cu privire la...


SRI rămâne fără securişti
Preşedintele Traian Băsescu spune că în SRI mai sunt ofiţeri de Securitate. Procentul lor nu depăşeşte însă 5 % şi niciunul dintre ei nu a făcut parte din fostele Direcţii I şi VI. Şeful...
NOI REGULI ÎN AVIOANE
Mărimea bagajelor de mână pe care pasagerii le vor putea lua la bordul avioanelor va fi limitată. Recomandarea a fost făcută de Comisia Europeană, dar decizia finală le revine miniştrilor...
PROIECT PENTRU SECURITATE
Românii din toată ţara pot reclama cazurile în care securitatea personală le este pusă în pericol, inclusiv cele de agresiune venite din partea poliţiştilor, la un număr de telefon pus la...
SECURITATE MAXIMĂ
Mii de poliţişti, jandarmi şi mascaţi vor fi în alarmă de gradul zero în perioada reuniunii ţărilor francofone la Bucureşti. În perimetrul unde vor avea loc activităţi, poliţiştii de...
"DOSARE LA SPĂLAT"
Deputatul independent Lavinia Şandru susţine că politicienii şi reprezentanţii Preşedinţiei în CNSAS negociază spălarea dosarelor unor oameni politici influenţi, acuzaţi de colaborare cu...
ZIARIŞTI TURNĂTORI
În urmă cu 23 de ani, presa românească nu putea exista fără supravegherea Securităţii. Astfel, din 17 publicaţii care apăreau în 1983 de la "Scânteia" până la "Cutezătorii" şi "Luminiţa",...



Articole precedente
Ghişe se întoarce în PNL
Deputatul Ioan Ghişe a declarat, vineri, că a fost înştiinţat de Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL că i-a fost admisă contestaţia formulată la decizia Delegaţiei Permanent de a-l exclude din PNL...
Reguli noi în avioanele europene
Securitate sporită în transportul aerian. De luni, pasagerii din Uniunea Europeană vor trebui să se supună unor reguli mai stricte atunci când se vor îmbarca în avion. Noul regulament european...
Reparaţiile observatorului spaţial Hubble vor periclita securitatea astronauţilor
NASA a anunţat că va extinde durata de funcţionare a telescopului spaţial Hubble, până în 2013. Această decizie prezintă riscuri deosebite pentru echipajele navetelor aflate în spaţiu. ...
Film documentar controversat, prezentat la Sibiu
Organizatorii Astra Film Fest 2006 au prezentat, vineri, documentarul "Campionii Balcanilor", un film despre relaţiile dintre românii şi maghiarii din Transilvania, de după 90. Documentarul...
Premierul cere SIE şi CNSAS să verifice informaţiile despre Vosganian
Călin Popescu Tăriceanu a cerut, vineri, directorului SIE şi preşedintelui CNSAS, printr-o scrisoare oficială, verificarea informaţiilor apărute în cotidianul Jurnalul Naţional cu privire la...
SRI rămâne fără securişti
Preşedintele Traian Băsescu spune că în SRI mai sunt ofiţeri de Securitate. Procentul lor nu depăşeşte însă 5 % şi niciunul dintre ei nu a făcut parte din fostele Direcţii I şi VI. Şeful...
NOI REGULI ÎN AVIOANE
Mărimea bagajelor de mână pe care pasagerii le vor putea lua la bordul avioanelor va fi limitată. Recomandarea a fost făcută de Comisia Europeană, dar decizia finală le revine miniştrilor...
PROIECT PENTRU SECURITATE
Românii din toată ţara pot reclama cazurile în care securitatea personală le este pusă în pericol, inclusiv cele de agresiune venite din partea poliţiştilor, la un număr de telefon pus la...
SECURITATE MAXIMĂ
Mii de poliţişti, jandarmi şi mascaţi vor fi în alarmă de gradul zero în perioada reuniunii ţărilor francofone la Bucureşti. În perimetrul unde vor avea loc activităţi, poliţiştii de...
"DOSARE LA SPĂLAT"
Deputatul independent Lavinia Şandru susţine că politicienii şi reprezentanţii Preşedinţiei în CNSAS negociază spălarea dosarelor unor oameni politici influenţi, acuzaţi de colaborare cu...
Cele mai importante stiri
Liga I de fotbal se va numi din vară Liga I Realitatea
Liga I de fotbal se va numi din vară Liga I Realitatea. Prima divizie de fotbal îşi va păstra această denumire în următorii 5 ani. Aşa prevede contractul pentru drepturile Tv care a fost semnat...
Reacţiile candidaţilor la Primăria Bucureşti în urma atacurilor lui Traian Băsescu
Traian Băsescu a lăsat la o parte imparţialitatea de şef al statului şi i-a criticat pe rând pe Sorin Oprescu, pe Cristian Diaconescu, pe Cozmin Guşă şi pe Aurelian Pavelescu. Reacţiile...
Gimnastică: Românii au obţinut două medalii în finalele pe aparate la CE de la Lausanne
Gimnastul român Răzvan Şelariu a cucerit, duminică, medalia de argint în finala de la sol din cadrul Campionatelor Europene de la Lausanne, informează site-ul oficial al competiţiei. ...
- Numerele de 7 milioane de euro de la Loto 6/49 - 45, 19, 16, 33, 38, 26
- Primele concluzii după incidentul de la Valea Călugărească: CFR este responsabil de moartea adolescentei
- Nunta fiicei preşedintelui Bush a avut loc la reşedinţa privată a familiei din Crawford, Texas
- Sârbii au votat în cadrul alegerilor generale şi locale anticipate
- Noul bilanţ oficial al tragediei din Myanmar: peste 28 de mii de morţi şi 33 de mii de persoane sunt dispărute

Video news














Ultimele stiri

Articole vizualizate
- O profesoară apare în ipostaze provocatoare pe internet (16695)
- O persoană decedată şi patru rănite în urma deraierii unui tren în apropiere de Valea Călugărească (7437)
- Becali: Este un episod de circ, nu de cutremur în fotbal (4093)

Articole votate
- Topirea calotelor glaciarea a dus la apariţia ursului... grolar - FOTO (3,92/5)
- Barcagii români s-au întâlnit în premieră într-un restaurant din Bucureşti (3,92/5)
- Rafael Nadal: Sunt cel mai bun număr 2 mondial din toate timpurile (3,84/5)

Articole comentate
- Traian Băsescu atacă din nou candidaţii la alegerile locale ()
- O persoană decedată şi patru rănite în urma deraierii unui tren în apropiere de Valea Călugărească (106)
- Becali: Este un episod de circ, nu de cutremur în fotbal (66)
- Gigi Becali: Procurorii au făcut un abuz în funcţie deosebit de grav (56)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |



Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro


Bucureşti 22 °C
Variabil
| mai multe

| Romania | 12.05 | 13.05 |
| Timişoara | 22 °C | |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 21 °C |
| Constanţa | 17 °C | 19 °C |
| Europa | 12.05 | |
| Atena | 18 °C | |
| Berlin | 26 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 23 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 22 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 21 °C | |

Curs valutar
Vineri, 09 Mai 2008 02:03
Paritate: 1 EUR = 1,5471 USD
| 1 EUR | 3,6952 RON |
| 1 USD | 2,3885 RON |
| 1 GBP | 4,6668 RON |
| 1 CHF | 2,292 RON |
| 100 HUF | 1,462 RON |
| 100 JPY | 2,321 RON |
| 1 BGN | 1,8893 RON |

- PRIMUL ROMAN PEDEU, PRIETENUL BASELULUI, A SCHIMBAT LOCUL CU SOFERUL, DUPA CE A ACCIDENTAT O FETITA!
- ROMANIA 2008, EVENIMENTE CE URMEAZA !
- Ger>"ROMÂNIA DE AZI- Europa infractorilor (rom)ani"
- Un partid care n-a existat niciodată- PD-L-ul
- Ger>"Năstase ar accepta să fie contracandidatul lui Băsescu...[daca voi numa vreti , eu va vreau]"




Arhiva articole

| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |





