Articolele care contin tag-ul "replici"
10 lucruri pe care nu vrei să le spui băncii
Luni, 26 Octombrie 2009 05:45Aşa cum există lucruri pe care banca nu ţi le spune niciodată, există şi informaţii pe care nu le află niciodată direct de la clienţi şi pentru care ar da aproape orice ca să le ştie.
Bobby Păunescu nu va elimina din "Francesca" cele două replici incriminate de politicienii italieni
Joi, 10 Septembrie 2009 17:20Niciuna dintre cele două replici controversate din filmul "Francesca", care fac referire la Alessandra Mussolini şi la primarul Veronei, nu va fi eliminată din peliculă, nici măcar pentru copiile care vor fi distribuite în Italia,...
Peste 300 de răniţi, în urma unui seism în provincia Yunnan
Vineri, 10 Iulie 2009 06:13Peste 300 de oameni au fost răniţi în urma unui seism cu magnitudinea de 5,7 care a zguduit joi provincia Yunnan, din sud-vesul Chinei, anunţă agenţia China Nouă.
Roberta Anastase şi Elena Băsescu - schimb de replici acide cu studenţii din Ploieşti
Vineri, 29 Mai 2009 16:48Candidatul independent la alegerile europarlamentare, Elena Băsescu, a fost pusă în poziţia de a-şi apăra tatăl, în cadrul unei întâlniri cu tinerii din Ploieşti, după ce unul dintre ei a spus că preşedintele nu poate fi un...
Circa 10.000 de replici s-au înregistrat în Italia după cutremurul din 6 aprilie
Luni, 13 Aprilie 2009 19:53Circa 10.000 de replici au avut loc după seismul devastator din 6 aprilie, dintre care 1.000 au avut magnitudinea peste 2,5 grade pe scara Richter, a anunţat luni directorul Institutului italian de geofizică şi vulcanologie, Enzo...
Cutremurul din Italia a fost urmat de peste 800 de replici, a anunţat Berlusconi
Vineri, 10 Aprilie 2009 18:54Cutremurul care s-a produs luni în centrul Italiei şi care s-a soldat cu moartea a aproape 300 de persoane a fost urmat de 806 replici, dintre care nouă cu magnitudini cuprinse între 4 şi 5 pe scara Richter, a declarat vineri...
O nouă replică a zguduit centrul Italiei miercuri noapte
Joi, 09 Aprilie 2009 06:46Centrul Italiei a fost zguduit din nou miercuri noapte de o replică a cutremurului de luni dimineaţă. Magnitudinea a fost de 5,2 pe scara Richter, indică Centrul american de supraveghere geologică. Ultimul bilanţ al tragediei de...
Barack şi Michelle Obama au replici de ceară la Washington
Miercuri, 08 Aprilie 2009 13:42Michelle Obama i s-a alăturat soţului ei la muzeul de ceară din Washington. Prima Doamnă a Americii are o replică fidelă la Madame Tussauds, care a fost prezentată publicului.
Un nou cutremur a avut loc în Italia, cel puţin o persoană a murit
Marti, 07 Aprilie 2009 21:02Un nou cutremur a avut loc în Italia. Cutremurul a afectat Roma şi Aquila. Seismul a avut loc la 20:45, ora României. Potrivit ultimelor informaţii, cel puţin un om a murit.
Replicile cutremurului continuă să zguduie oraşul Aquila
Marti, 07 Aprilie 2009 13:59Replicile continuă să zguduie oraşul Aquila, după seismul extrem de purernic ce a devastat luni capitala regiunii Abruzzo. Replicile se succed rapid şi cea mai puternică s-a produs la ora locală 20:45, ora României, având 5,6 pe...
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate
Astazi, ora 15:00Electoratul candidatului PD-L pentru încă un mandat la Cotroceni, nimeni altul decât Traian Băsescu, este format din "alcoolici, ţigani şi probabil prostituate". Cel puţin aşa crede Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte PNL.
- Mazăre despre Băsescu: Hai să-i dăm un şut în fund!
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată
- Negoiţă: Guvernul pe care îl propun e susţinut de PD-L, pe listă se găsesc şi cei propuşi de Croitoru
- Campania electorală scoate la iveală "calităţile artistice" ale oamenilor politici - VEZI VIDEO
- VIDEO / Tatăl lui John Terry, căpitanul lui Chelsea şi al Angliei, suprins în timp ce intermedia o vânzare de cocaină!
- LIVE TEXT / CFR Cluj - Astra Ploieşti 1-0 (Rep. 2). Dubarbier a deschis scorul
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi
- Loteria Română pune în joc peste 5,9 milioane de euro la extragerea Loto 6/49 de astăzi
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt


Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net

Cele mai CITITE
- DINASTIILE: La Universitatea Agronomică din Iaşi un sfert dintre cadrele didactice sunt înrudite între ele ()
- DINASTIILE: Fiicele şi cumetriile de la EnergoNuclear ()
- APIA eliberează adeverinţe pentru crescătorii de bovine şi ovine beneficiari de subvenţii ()
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc

Cele mai VOTATE
- EXCLUSIV/ Mobilierul pentru străini, o afacere prosperă pe timp de criză (0/5)
- Circa 50 de studenţi ai UBB Cluj-Napoca au protestat faţă de demiterea unuia dintre profesori (0/5)
- Bucureştenii conduc în topul celor care s-au împrumutat la bănci (0/5)

Cele mai COMENTATE
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat ()
- ANAF verifică tranzacţii imobiliare de 15 miliarde lei efectuate de populaţie între 2006 şi 2008 ()
- Nori ciudaţi deasupra României - VEZI VIDEO ()
- O pisică prinde rozătoarele bibliotecii din Govora ()

Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 08.11 | 09.11 |
| Timişoara | 18 °C | 18 °C |
| Arad | 18 °C | 18 °C |
| Bacău | 13 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 16 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 16 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4894 USD
| 1 EUR | 4.2988 RON |
| 1 USD | 2.8862 RON |
| 1 GBP | 4.7919 RON |
| 1 CHF | 2.8435 RON |
| 100 HUF | 1.5647 RON |
| 100 JPY | 3.1865 RON |
| 1 BGN | 2.198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia





Alerte
Feed