Articolele care contin tag-ul "permis auto"
Pneumologii vor testarea pentru depistarea sindromului de apnee în somn
Vineri, 09 Octombrie 2009 12:51Pneumologii clujeni au cerut introducerea în legislaţia din România a obligativităţii testării pentru depistarea Sindromului de Apnee în Somn (SAS) a celor care doresc obţinerea unui permis de conducere auto.
Direcţia de Permise: Fiul lui Geoană a dat examenul pentru carnet pe un triciclu
Vineri, 18 Septembrie 2009 11:26Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a anunţat printr-un comunicat că Alexandru Geoană, fiul lui Mircea Geoană, posedă permis categoria B1, obţinut în urma examenului dat în data 01.07.2009.
Un tânăr prins în timp ce conducea cu 215 kilometri la oră a contestat decizia poliţiştilor
Marti, 08 Septembrie 2009 18:48A condus cu peste 200 de kilometri pe oră, dar cu toate acestea se poate urca din nou la volan. Vorbim despre un şofer prins cu 215 kilometri la oră pe un Drum Naţional din judeţul Timiş. El a contestat decizia poliţiştilor de...
Un şofer de 25 de ani are şapte dosare penale pentru că a condus băut şi fără permis
Joi, 03 Septembrie 2009 21:16Ionuţ Gabriel Irimia, un tânăr din Piteşti, face colecţie de dosare penale. Până în prezent aceasta a adunat două pentru că a băut şi s-a urcat la volan şi cinci pentru că a condus fără permis. Dosarul de din 3 septembrie...
Fratele lui Cornel Penescu a rămas fără permis după ce a mers cu 204 kilometri pe oră
Miercuri, 02 Septembrie 2009 21:29Patima vitezei pare să se transmită în familia Penescu. După ce Cornel Penescu a fost prins de mai multe ori gonind peste limita legală, miercuri a fost rândul fratelui său, Ilie, să fie oprit de agenţii de la Rutieră. Maşina...
Un şofer din Portugalia a fost prins pe Autostrada Soarelui circulând cu 212 de kilometri la oră
Vineri, 28 August 2009 17:19Record de viteză vineri pe Autostrada Soarelui. Un şofer a fost prins cu 212 kilometri la oră. De altfel, poliţiştii au amendat zeci de persoane care au fost prinse depăşind viteza legală pe autostradă.
Manelistul Guţă a rămas fără permis, după ce a fost prins cu 152 de kilometri pe oră
Luni, 24 August 2009 12:07Manelistul Nicolae Guţă a rămas fără permis după ce a fost surprins de poliţiştii de la Rutieră circulând cu peste 150 de kilometri pe oră.
Un om de afaceri a recunoscut că a oferit fripturi în schimbul unui permis auto
Luni, 20 Iulie 2009 15:02Un om de afaceri din Piteşti a reuşit să-i obţină fiicei carnetul de conducere în schimbul mai multor fripturi oferite unui şef al Serviciului permise din Piteşti.
Pe vitezomani îi paşte închisoarea! În proiectul de Cod Rutier, sancţiunile pentru şoferii indisciplinaţi sunt extrem de dure
Vineri, 10 Iulie 2009 15:06Închisoare 24 de ore pentru vitezomani, teste de alcoolemie pentru orice abatere în trafic, fără ATV-uri pe drumurile publice, sunt doar câteva exemple din propunerea de completare a codului rutier.
George Copos circulă cu scuterul de când a rămas fără permis
Miercuri, 08 Iulie 2009 11:35George Copos a devenit ecologist de ocazie. Rămas fără permis, patronul rapidist a schimbat bolidul de peste 100.000 de euro cu un scuter de doar 3.000, mult mai prietenos cu natura. Omul de afaceri poate fi văzut zilnic...
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
Sambata, 07 Noiembrie 2009 19:14Aproximativ 4.000 de persoane au participat, sâmbătă seara, la un miting pentru susţinerea lui Traian Băsescu în comuna Cetate, din Dolj, acţiunea fiind marcată şi de un incident, după ce şeful statului a refuzat să-i dea lui...
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral
- Vasilescu: România are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori
- "Bă-ses-cu!": Din culisele unui miting electoral - VEZI VIDEO
- Negoiţă spune că se întâlneşte astăzi după-amiază cu Marko Bela şi cu grupul independenţilor
- Băsescu: Iliescu i-a predat ştafeta lui Geoană, o să fac tot ce pot să rămână cu ştafeta în mână
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt
- DINASTIILE: Fiicele şi cumetriile de la EnergoNuclear


Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net

Cele mai CITITE
- DINASTIILE: La Universitatea Agronomică din Iaşi un sfert dintre cadrele didactice sunt înrudite între ele ()
- APIA eliberează adeverinţe pentru crescătorii de bovine şi ovine beneficiari de subvenţii ()
- EXCLUSIV/ Mobilierul pentru străini, o afacere prosperă pe timp de criză ()
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc

Cele mai VOTATE
- Circa 50 de studenţi ai UBB Cluj-Napoca au protestat faţă de demiterea unuia dintre profesori (0/5)
- Bucureştenii conduc în topul celor care s-au împrumutat la bănci (0/5)
- ANAF verifică tranzacţii imobiliare de 15 miliarde lei efectuate de populaţie între 2006 şi 2008 (0/5)

Cele mai COMENTATE
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi ()
- President Traian Basescu inks decree to organize referendum for unicameral Parliament on November 22 ()
- Cele mai zâmbăreţe animale din lume. GALERIE FOTO ()
- Nori ciudaţi deasupra României - VEZI VIDEO ()

Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 07.11 | 08.11 |
| Timişoara | 14 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 12 °C |
| Bacău | 16 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 17 °C | 14 °C |
| Constanţa | 16 °C | 17 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia





Alerte
Feed