



La Palatul Culturii din Iaşi a avut loc a doua ediţie a Balului de Cristal
Duminica, 19 Noiembrie 2006 09:22Mare petrecere la Iaşi. Peste 150 de persoane au participat aseară la cea de-a doua ediţie a Balului de la Palatul Culturii, eveniment organizat cu scopul strângerii de fonduri pentru refacerea simbolului oraşului. Dacă anul trecut, balul a avut un mare succes, anul acesta numărul participanţilor a fost mai restrâns. Printre invitaţii care au răspuns invitaţiei s-au aflat prinţul Gheorghe Sturza şi actorul Alexandru Arşinel. Participanţii la bal au plătit fiecare suma de 500 de euro. Aceşti bani, împreună cu fondurile strânse la licitaţia cu obiecte de artă, vor folosi la continuarea lucrărilor de consolidare a Palatului Culturii. Autorităţile ieşene spun că pentru refacerea clădirii este nevoie de 300 de miliarde de lei vechi.

În Iaşi, sute de mame sunt predispuse să-şi abandoneze nou-născuţii
Potrivit unui raport al Direcţiei de Asistenţă Socială, în judeţul Iaşi există 607 gravide, dintre care 71 minore, care sunt predispuse să-şi abandoneze nou-născuţii în maternităţi. Raportul...
Elevii unui colegiu din Iaşi au strâns fonduri pentru foştii profesori
O şcoală care nu îşi preţuieşte trecutul nu are viitor. Aceasta este deviza unor foşti şi actuali elevi ai Colegiului Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi. Ei au organizat un eveniment cu scopul de...
Fostul prefect de Iaşi, la DNA
Fostul prefect de Iaşi, Radu Prisăcaru, a fost chemat, ieri, la DNA, pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în dosarul în care este cercetat sub acuzaţia de luare de mită şi...
Infecţie în maternitatea Cuza Vodă din Iaşi
Măsuri stricte de acces la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi, după ce mai mulţi sugari s-au îmbolnăvit la scurt timp de la naştere. Cei cinci copii care au făcut piodermită s-au vindecat şi au fost...


Unul dintre evadaţii din Iaşi a fost prins
Unul dintre cei doi infractori, scăpaţi la începutul săptămânii din arestul poliţiei ieşene, a fost prins ieri seară. Un filtru al Poliţiei a oprit taxiul cu care evadatul pe nume Denis Popovici se...
Susţinătorii lui Stolojan, excluşi din PNL
Biroul Permanent Municipal PNL Iaşi i-a anunţat pe toţi liberalii din oraş că-i va exclude pe cei care îşi vor arăta sprijinul faţă de platforma politică a lui Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica....
A 13-a victorie consecutivă pentru Dinamo
Dinamo a rezolvat meciul cu Poli Iaşi încă din prima repriză, la finalul căreia conducea cu 3-0. După pauză Dănciulescu şi Ganea şi-au făcut norma şi liderul a obţinut a 13-a victorie...
După 0-0 la Iaşi, George Copos i-a dat un ultimatum lui Răzvan Lucescu
George Copos l-a avertizat pe Răzvan Lucescu pentru prima dată în acest sezon. După egalul de la Iaşi, patronul din Giuleşti i-a transmis antrenorului să ia măsuri urgente până nu este prea...
PELERINAJ LA SFÂNTA PARASCHEVA
Iaşiul este în aceste zile, fără îndoială, capitala spirituală a României. Peste un milion de credincioşi au venit în această perioadă aici să se roage la sfintele moaşte ale Cuvioasei...
TRENURI SUPLIMENTARE PENTRU SFÂNTA PARASCHEVA
CFR Călători a suplimentat numărul trenurilor care circulă spre Iaşi, având în vedere numărul mare al credincioşilor care au mers la sărbătoarea Sfintei Parascheva. Pe lângă trenul...



Articole precedente
La Palatul Culturii din Iaşi a avut loc a doua ediţie a Balului de Cristal
Mare petrecere la Iaşi. Peste 150 de persoane au participat aseară la cea de-a doua ediţie a Balului de la Palatul Culturii, eveniment organizat cu scopul strângerii de fonduri pentru refacerea...
În Iaşi, sute de mame sunt predispuse să-şi abandoneze nou-născuţii
Potrivit unui raport al Direcţiei de Asistenţă Socială, în judeţul Iaşi există 607 gravide, dintre care 71 minore, care sunt predispuse să-şi abandoneze nou-născuţii în maternităţi. Raportul...
Elevii unui colegiu din Iaşi au strâns fonduri pentru foştii profesori
O şcoală care nu îşi preţuieşte trecutul nu are viitor. Aceasta este deviza unor foşti şi actuali elevi ai Colegiului Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi. Ei au organizat un eveniment cu scopul de...
Fostul prefect de Iaşi, la DNA
Fostul prefect de Iaşi, Radu Prisăcaru, a fost chemat, ieri, la DNA, pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în dosarul în care este cercetat sub acuzaţia de luare de mită şi...
Infecţie în maternitatea Cuza Vodă din Iaşi
Măsuri stricte de acces la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi, după ce mai mulţi sugari s-au îmbolnăvit la scurt timp de la naştere. Cei cinci copii care au făcut piodermită s-au vindecat şi au fost...
Unul dintre evadaţii din Iaşi a fost prins
Unul dintre cei doi infractori, scăpaţi la începutul săptămânii din arestul poliţiei ieşene, a fost prins ieri seară. Un filtru al Poliţiei a oprit taxiul cu care evadatul pe nume Denis Popovici se...
Susţinătorii lui Stolojan, excluşi din PNL
Biroul Permanent Municipal PNL Iaşi i-a anunţat pe toţi liberalii din oraş că-i va exclude pe cei care îşi vor arăta sprijinul faţă de platforma politică a lui Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica....
A 13-a victorie consecutivă pentru Dinamo
Dinamo a rezolvat meciul cu Poli Iaşi încă din prima repriză, la finalul căreia conducea cu 3-0. După pauză Dănciulescu şi Ganea şi-au făcut norma şi liderul a obţinut a 13-a victorie...
După 0-0 la Iaşi, George Copos i-a dat un ultimatum lui Răzvan Lucescu
George Copos l-a avertizat pe Răzvan Lucescu pentru prima dată în acest sezon. După egalul de la Iaşi, patronul din Giuleşti i-a transmis antrenorului să ia măsuri urgente până nu este prea...
PELERINAJ LA SFÂNTA PARASCHEVA
Iaşiul este în aceste zile, fără îndoială, capitala spirituală a României. Peste un milion de credincioşi au venit în această perioadă aici să se roage la sfintele moaşte ale Cuvioasei...
Cele mai importante stiri
Scandal electoral cu împuşcături, azi-noapte, în judeţul Giurgiu
Scandal electoral cu împuşcături, azi-noapte, în comuna Iepureşti, din judeţul Giurgiu. Candidatul PD-L la Primăria comunei a fost rănit în urma unei altercaţii cu oamenii contracanditatului...
Liga I de fotbal se va numi din vară Liga I Realitatea
Liga I de fotbal se va numi din vară Liga I Realitatea. Prima divizie de fotbal îşi va păstra această denumire în următorii 5 ani. Aşa prevede contractul pentru drepturile Tv care a fost semnat...
Reacţiile candidaţilor la Primăria Bucureşti în urma atacurilor lui Traian Băsescu
Traian Băsescu a lăsat la o parte imparţialitatea de şef al statului şi i-a criticat pe rând pe Sorin Oprescu, pe Cristian Diaconescu, pe Cozmin Guşă şi pe Aurelian Pavelescu. Reacţiile...
- Numerele de 7 milioane de euro de la Loto 6/49 - 45, 19, 16, 33, 38, 26
- Primele concluzii după incidentul de la Valea Călugărească: CFR este responsabil de moartea adolescentei
- Nunta fiicei preşedintelui Bush a avut loc la reşedinţa privată a familiei din Crawford, Texas
- Proeuropenii au câştigat alegerile din Serbia
- Noul bilanţ oficial al tragediei din Myanmar: peste 28 de mii de morţi şi 33 de mii de persoane sunt dispărute

Video news
















Ultimele stiri

Articole vizualizate
- O profesoară apare în ipostaze provocatoare pe internet (16862)
- O persoană decedată şi patru rănite în urma deraierii unui tren în apropiere de Valea Călugărească (7492)
- Becali: Este un episod de circ, nu de cutremur în fotbal (4114)

Articole votate
- Topirea calotelor glaciarea a dus la apariţia ursului... grolar - FOTO (3.92/5)
- Barcagii români s-au întâlnit în premieră într-un restaurant din Bucureşti (3.92/5)
- Rafael Nadal: Sunt cel mai bun număr 2 mondial din toate timpurile (3.84/5)

Articole comentate
- Traian Băsescu atacă din nou candidaţii la alegerile locale ()
- O persoană decedată şi patru rănite în urma deraierii unui tren în apropiere de Valea Călugărească (106)
- Becali: Este un episod de circ, nu de cutremur în fotbal (68)
- Gigi Becali: Procurorii au făcut un abuz în funcţie deosebit de grav (56)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |



Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro


Bucureşti 22 °C
Variabil
| mai multe

| Romania | 12.05 | 13.05 |
| Timişoara | 22 °C | |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 21 °C |
| Constanţa | 17 °C | 19 °C |
| Europa | 12.05 | |
| Atena | 18 °C | |
| Berlin | 26 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 23 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 22 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 21 °C | |

Curs valutar
Vineri, 09 Mai 2008 07:46
Paritate: 1 EUR = 1.5471 USD
| 1 EUR | 3.6952 RON |
| 1 USD | 2.3885 RON |
| 1 GBP | 4.6668 RON |
| 1 CHF | 2.292 RON |
| 100 HUF | 1.462 RON |
| 100 JPY | 2.321 RON |
| 1 BGN | 1.8893 RON |

- Tricolorul romanesc: rosu, alb si verde
- ILIESCU confirma ca a patronat jaful
- Fanii lui Băsescu se retrag sau devin din ce în ce mai imbecili- un vizibil semn de progres...
- ILIESCU confirma ca a patronat jaful
- PRIMUL ROMAN PEDEU, PRIETENUL BASELULUI, A SCHIMBAT LOCUL CU SOFERUL, DUPA CE A ACCIDENTAT O FETITA!




Arhiva articole

| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |





