Articolele care contin tag-ul "fond"
"Prima casă" se dă mai repede, anunţă conducerea Fondului de Garantare
Miercuri, 16 Septembrie 2009 06:26Doar cinci zile. Atât vor aştepta românii pentru ca Fondul de Garantare să aprobe un dosar pentru Prima Casă. Până acum, rezolvarea unei solicitări dura mai mult de o săptămână.
Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au fost de 14,3 miliarde lei în 2008
Joi, 15 Octombrie 2009 11:26Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au însumat anul trecut circa 14,3 miliarde lei (3,88 miliarde euro), reprezentând 2,8% din produsul intern brut (PIB), faţă de 2,7% din PIB în 2007, potrivit datelor...
Părinţii care nu se ocupă de copiii lor ar putea ajunge la închisoare, potrivit Cotidianul. Cum comentaţi?
Miercuri, 09 Septembrie 2009 07:17Noul proiect de lege a Educaţiei îi amendează pe părinţii indolenţi sau îi trimite chiar la închisoare, scrie Cotidianul. Mai exact, potrivit jurnaliştilor, legea pentru care Guvernul vrea să îşi asume răspunderea în faţa...
Marian Sârbu spune că fondul de salarii al bugetarilor nu poate creşte cu mai mult de 25% până 2014
Vineri, 17 Iulie 2009 12:06Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a informat Ministerul Muncii că, până în 2014, creşterea fondului de salarii al personalului din sistemul bugetar nu poate depăşi 25%, a declarat vineri ministrul Muncii, Marian Sârbu.
Fiecare dintre noi ar trebui să fie un "administrator de fond"
Luni, 13 Iulie 2009 06:59Criza economică prin care trece întreaga lume se manifestă în mod cu totul diferit la nivel de individ şi fiecare dintre noi o percepe cu totul altfel, spune Dan Popovici, director de investiţii OTP Asset Management.
Marian Sârbu: Salariile - fără probleme şi după octombrie. E posibil să tăiem unele sporuri
Joi, 18 Iunie 2009 13:17Eu ştiam cu mult înainte de şedinţa de Guvern de la sfârşitul săptămânii că avem constrângeri bugetare, şi lucrul acesta îl ştiu toţi miniştrii, spune la Realitatea FM Ministrul Muncii Marian Sârbu.
Putin a propus UE să creeze un fond internaţional pentru finanţarea gazului pentru Ucraina
Vineri, 29 Mai 2009 18:44Premierul rus Vladimir Putin a propus UE să creeze un fond internaţional pentru finanţarea cumpărării de gaz rusesc de către Ucraina, pentru a se evita astfel o nouă criză a gazului, a anunţat vicepremierul Igor Secin,...
Sute de persoane din Vaslui vor fi executate silit
Joi, 21 Mai 2009 06:59Sute de persoane din Vaslui vor fi executate silit pentru că nu şi-au achitat contribuţiile la fondul asigurărilor de sănătate.
Nici băncile, nici fermierii nu ştiu prea multe despre creditul agricol
Marti, 19 Mai 2009 07:38Creditul agricol încă este o necunoscută deopotrivă pentru bănci şi fermieri. Nivelul ajutoarelor financiare nerambursabile poate fi de până la 50% din volumul creditului acordat. De aceea, ministrul Ilie Sârbu va demara un...
Laszlo Borbely: Doar 12 dintre cele 120 clădiri cu risc seismic din Bucureşti au fost reabilitate
Duminica, 26 Aprilie 2009 13:45Au fost reabilitate doar 12 dintre cele peste 120 de clădiri cu risc seismic din Bucureşti, a afirmat la Realitatea TV fostul ministru al Lucrărilor Publice. Laszlo Borbely arată cu degetul şi spre principalul vinovat: Primăria...
Guvernul a majorat fondul de rezervă cu 417 milioane lei pentru alegerile prezidenţiale din toamnă
Sambata, 11 Aprilie 2009 15:52Guvernul a hotărât majorarea fondului de rezervă cu 417 milioane lei, pentru a acoperi cheltuielile necesare organizării alegerilor prezidenţiale din toamnă şi pentru a face faţă eventualelor costuri legate de deturnarea unor...
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!
Astazi, ora 21:17"Cine nu e cu noi, e împotriva noastră! Iar cine e împotriva noastră, n-are ce căuta în satul, în oraşul, în ţara asta!". Pare un mesaj imposibil de auzit în România modernă, în România europeană a anului 2009. Şi...
- George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate
- Mazăre despre Băsescu: Hai să-i dăm un şut în fund!
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată
- Negoiţă: Guvernul pe care îl propun e susţinut de PD-L, pe listă se găsesc şi cei propuşi de Croitoru
- Campania electorală scoate la iveală "calităţile artistice" ale oamenilor politici - VEZI VIDEO
- LIVE TEXT / Dinamo-Rapid 0-1 (Rep. a 2-a) Ioniţă a marcat în minutul 2!
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi
- Marele premiu la Loto 6/49 nu a fost câştigat. VEZI NUMERELE EXTRASE
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt


Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net

Cele mai CITITE
- DINASTIILE: La Universitatea Agronomică din Iaşi un sfert dintre cadrele didactice sunt înrudite între ele ()
- DINASTIILE: Fiicele şi cumetriile de la EnergoNuclear ()
- APIA eliberează adeverinţe pentru crescătorii de bovine şi ovine beneficiari de subvenţii ()
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc

Cele mai VOTATE
- EXCLUSIV/ Mobilierul pentru străini, o afacere prosperă pe timp de criză (0/5)
- Circa 50 de studenţi ai UBB Cluj-Napoca au protestat faţă de demiterea unuia dintre profesori (0/5)
- Bucureştenii conduc în topul celor care s-au împrumutat la bănci (0/5)

Cele mai COMENTATE
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat ()
- ANAF verifică tranzacţii imobiliare de 15 miliarde lei efectuate de populaţie între 2006 şi 2008 ()
- Nori ciudaţi deasupra României - VEZI VIDEO ()
- O pisică prinde rozătoarele bibliotecii din Govora ()

Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 08.11 | 09.11 |
| Timişoara | 18 °C | 18 °C |
| Arad | 18 °C | 18 °C |
| Bacău | 13 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 16 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 16 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia





Alerte
Feed