Articolele care contin tag-ul "consum"
Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism
Vineri, 06 Noiembrie 2009 11:19Apa de ploaie folosită pentru băut sau gătit este foarte sănătoasă pentru organism, potrivit unui studiu realizat cercetătorii de la Universitatea Monash din Melbourne.
Scenariul traderilor: Marja de profit zero, consumul scade cu 15 la sută
Marti, 17 Februarie 2009 01:26O parte a traderilor de electricitate de pe piaţa locală anticipează că în acest an va înregistra câştiguri aproape de zero, dacă nu chiar pierderi, şi văd în scenariul negativ o prăbuşire a consumului mediu de energie...
Cinci răniţi într-un accident petrecut în Capitală, din vina unor şoferi care au consumat alcool
Sambata, 31 Octombrie 2009 13:24Cinci persoane au fost rănite şi două maşini s-au făcut praf sâmbătă dimineaţă, într-un accident petrecut în Sectorul 4 al Capitalei. În accident au fost implicaţi doi şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice,...
Putem bea cât vrem fără să devenim alcoolici
Vineri, 30 Octombrie 2009 10:53Un studiu arată că genele din dotare pot să te facă mai predispus la a bea mai mult decât alţii, însă nu sporesc în nici un fel riscul genetic de a deveni alcoolic.
Ruşii fac economii din cauza crizei economice, dar nu şi la vodcă
Luni, 19 Octombrie 2009 12:49Peste trei sferturi dintre ruşi fac economii în perioada crizei, dar nu şi la vodcă, mai mult chiar, vânzările acestei băuturi alcoolice sunt în creştere, relatează luni cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta, citată de AFP.
Un neamţ consumă 2.000 de animale pe parcursul vieţii
Vineri, 16 Octombrie 2009 15:29Nemţilor le plac atât de mult cârnaţii şi mâncărurile bazate pe carne încât, în medie, o persoană consumă mai bine de 2.000 de animale pe parcursul vieţii.
România a avut în septembrie cea mai mare inflaţie anuală din UE
Joi, 15 Octombrie 2009 12:36România s-a clasat în septembrie pe prima poziţie în Uniunea Europeană, după nivelul ratei anuale a inflaţiei, de 4,9%, uşor peste inflaţia anuală a Ungariei, în condiţiile în care cea din UE a fost de 0,3%, arată datele...
Bruxelles-ul reia dezbaterea despre taxa pe emisiile de dioxid de carbon pentru reducerea poluării
Luni, 05 Octombrie 2009 17:19Comisia Europeană (CE) are în vedere crearea unei taxe pe dioxidul de carbon emis la nivel european, care să ajute la stimularea unui consum mai curat şi lupta împotiva schimbărilor climatice, a anunţat comisarul european pentru...
Şeful DIICOT: Prima doză de marijuana este scutită de tribunal. Cum comentaţi?
Miercuri, 23 Septembrie 2009 20:57Propunerea de dezincriminare a consumului de droguri din Raportul comisiei prezidenţiale cade peste o practică judiciară prietenoasă. Deşi legea îi poate trimite la închisoare sau îi amendează penal pe cei prinşi cu droguri...
Membrii Comisiei prezidenţiale au făcut "muncă patriotică"
Marti, 22 Septembrie 2009 22:26Membrii Comisiei prezidenţiale, profesori şi cercetători din domeniul sociologiei, au făcut "muncă patriotică", singura lor mulţumire fiind aceea că studiul urmează să fie publicat, a declarat, pentru Gândul, Marian Preda,...
WWF Elveţia lansează acţiunea "Mini Panda" ce vizează reducerea consumului de carne
Luni, 14 Septembrie 2009 14:12WWF Elveţia lansează marţi, de Ziua Naţională a Vegetarienilor, o acţiune ce vizează diminuarea consumului de carne şi ce va permite reducerea amprentei ecologice personale asupra planetei, a anuţat organizaţia de mediu...
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
Sambata, 07 Noiembrie 2009 19:14Aproximativ 4.000 de persoane au participat, sâmbătă seara, la un miting pentru susţinerea lui Traian Băsescu în comuna Cetate, din Dolj, acţiunea fiind marcată şi de un incident, după ce şeful statului a refuzat să-i dea lui...
- Liga I: FC Vaslui, noul lider al clasamentului! Vezi rezultatele şi programul etapei a 13-a!
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral
- Băsescu către soţia sa: "Maria! Maria! Come on!"
- Vasilescu: România are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori
- Negoiţă spune că se întâlneşte astăzi după-amiază cu Marko Bela şi cu grupul independenţilor
- Băsescu: Iliescu i-a predat ştafeta lui Geoană, o să fac tot ce pot să rămână cu ştafeta în mână
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele
- Golănaşul expirat Sorin Oprescu se străduieşte să convingă cu glume de autobază cu conotaţii sexuale şi ton de zeflemea, spun psihologii
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist


Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net

Cele mai CITITE
- DINASTIILE: La Universitatea Agronomică din Iaşi un sfert dintre cadrele didactice sunt înrudite între ele ()
- DINASTIILE: Fiicele şi cumetriile de la EnergoNuclear ()
- APIA eliberează adeverinţe pentru crescătorii de bovine şi ovine beneficiari de subvenţii ()
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc

Cele mai VOTATE
- EXCLUSIV/ Mobilierul pentru străini, o afacere prosperă pe timp de criză (0/5)
- Circa 50 de studenţi ai UBB Cluj-Napoca au protestat faţă de demiterea unuia dintre profesori (0/5)
- Bucureştenii conduc în topul celor care s-au împrumutat la bănci (0/5)

Cele mai COMENTATE
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi ()
- ANAF verifică tranzacţii imobiliare de 15 miliarde lei efectuate de populaţie între 2006 şi 2008 ()
- President Traian Basescu inks decree to organize referendum for unicameral Parliament on November 22 ()
- Cele mai zâmbăreţe animale din lume. GALERIE FOTO ()

Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 07.11 | 08.11 |
| Timişoara | 14 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 12 °C |
| Bacău | 16 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 17 °C | 14 °C |
| Constanţa | 16 °C | 17 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia





Alerte
Feed