Favorite la calificarea în sferturile Cupei Cupelor după remiza din Ungaria, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea pregătesc returul împotriva lui Cornexi Alcoa în stil propriu. Elevele lui Gheorghe Tadici au jucat fotbal şi au demonstrat că sportul rege nu este deloc necunoscut pentru ele.

Gheorghe Tadici nu şi-a revenit încă după prestaţia tendenţioasă a arbitrilor macedoneni în turul optimilor Cupei Cupelor cu unguroaicele de la Cornexi Alcoa, încheiat la egalitate, 25-25.

"Am avut o serioasă opoziţie din partea arbitrilor. Ne-au deranjat, au greşit flagrant, cum nu credeau că o pot face într-o partidă din cupele europene

Până la returul de duminică, de la ora 11.00, Luminiţa Huţupan, Valentina Ardean sau Ionela Gâlcă şi-au dovedit talentul şi la fotbal, dornice să calce pe urmele lui Dică sau Mutu.

Lider neînvins în Liga Naţională, Oltchim are ca obiectiv european calificarea în finala Cupei Cupelor.