"Consider că a fost o dicuţie între autorităţile dintre două state prietene, două naţiuni prietene. Simpatia românilor pentru italieni este o realitate şi sunt convins că şi simpatia italienilor pentru români este o realitate", a precizat şeful statului, care a spus totuşi că autorităţile de la Bucureşti nu aprobă toate acţiunile celor italiene.

Preşedintele Băsescu a explicat că în urma discuţiilor cu autorităţile din peninsulă a ajuns la concluzia că Executivul de la Roma a luat măsuri pentru protecţia cetăţenilor italieni, dar care nu au fost îndreptate împotriva cetăţenilor români, ci împotriva celor care nu aveau documente de identitate sau a celor care au încălcat legea.

"Trebuie să luăm măsuri comune atât în interesul cetăţenilor români cât şi a celor italieni. A fost extrem de clar exprimat punctul de vedere că cetăţenii români, indiferent de etnie, sunt cetăţeni europeni", a mai spus preşedintele Băsescu. Deşi România îşi recunoaşte eşecul parţial în integrarea comunităţii romilor în societate, autorităţile de la Bucureşti îşi doresc ca împreună cu cele italiene să îmbunătăţească situaţia acestora, a explicat Băsescu.

"Statul român îşi protejează cetăţenii oriunde în lume se află, dar niciodată nu vom cere autorităţilor altui stat să protejeze infractorii români", a conchis şeful statului.

Premierul italian Silvio Berlusconi a precizat la rândul său că este nevoie de o activitate continuă de colaborare între cele două ţări şi între forţele de ordine.

"Avem o putenică comunitate română în Italia, este vorba de un milion de persoane care încearcă să se integreze în societatea italiană. Avem şi o putenică colaborare economică, mai exact 25.000 de firme italiene care activează în România. Astfel încât sunt departe de realitate acele voci care spun că există o aversiune a italienilor faţă de români. A existat o opoziţie a noastră faţă de cetăţenii care au ajuns să ocupe 40% din locurile din închisorile nostre", a declarat Berlusconi.

Ministrul italian de Interne va avea o întrevedere cu omologul său român pentru a discuta un proiect comun de beneficiere de fonduri europene pentru integrarea cetăţenilor de etnie romă, a anunţat premierul italian.

Traian Băsescu a efectuat o vizită oficială în Italia la invitaţia premierului Silvio Berlusconi. Şeful statului a vizitat o tabără de nomazi de la periferia Romei. Cei 400 de romi, aflaţi în tabără, l-au primit cu aplauze pe Traian Băsescu. Acesta le-a spus că trebuie să respecte legea şi astfel nu vor mai fi prigoniţi de autorităţile italiene. Preşedintele i-a asigurat că va spune autorităţilor de la Roma că Guvernul României va fi gata să colaboreze cu Guvernul italian pentru a găsi o soluţie prin care cetăţenii români sau de etnie romă să trăiască în continuare liniştiţi în Italia.

Totodată, Băsescu a anunţat că în octombrie este posibilă desfăşurarea unei şedinţe de Guvern comune română-italiană. El a mai precizat că vizita sa de, joi, va fi urmată în octombrie de o vizită a premierului Călin Popescu Tăriceanu.

Băsescu a precizat la întoarcerea din Italia că obiectivul vizitei a fost deschiderea unui dialog serios, în spiritul UE, legat de noua legislaţie de siguranţă pe care autorităţile italiene au emis-o. Vizita a avut trei puncte: vizitarea unei tabere din apropierea Romei, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Italia şi întâlnirea cu autorităţile italiene.