"Nu pot să comentez trăirile interioare ale fiecăruia dintre noi. Nu ţine de mine să încerc o împăcare între ei şi COSR. Ar trebui să lăsăm orgoliile la o parte şi să ne urmăm interesele şi ce avem de făcut", a spus Szabo.
După alegerile din 29 mai pentru funcţia de preşedinte al COSR, câştigate de Alin Petrache şi la care a candidat şi Octavian Bellu, antrenorul lotului de gimnastică declara, pentru MEDIAFAX, că se gândeşte dacă va continua să antreneze echipa României, precizând că dacă este prea bătrân pentru a ocupa funcţia de preşedinte al COSR atunci este prea bătrân şi pentru a mai munci în sală.