Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a modificat din nou programul, din cauza unei dureri dorsale acute, de care suferă de săptămâna trecută. Astfel, suverana a fost reprezentată, joi, de fiica sa, prinţesa Ann, la o ceremonie de acordare a unor decoraţii.

Vineri va fi rândul prinţului consort Philip să o înlocuiască pe regină la o altă manifestare protocolară.

Regina Elisabeta a II-a suferă de o contracţie musculară dureroasă. Deşi au dat asigurări că nu este vorba de nimic grav, medicii i-au recomandat să evite ceremoniile care ar obliga-o să stea mult timp în picioare. La cei 80 de ani ai săi, suverana britanică se bucură de o sănătate robustă şi i se întâmplă foarte rar să-şi anuleze angajamentele. Astfel de situaţii au intervenit în decembrie 2003 când regina s-a operat la un genunchi, şi în iunie 2005 când a suferit de o viroză a căilor respiratorii.

Săptămâna trecută a lipsit de la inaugurarea unui stadion al echipei Arsenal şi de la o cursă de cai, deşi este o pasionată a hipismului.